Administrația Donald Trump a prezentat joi o nouă reducere drastică a cotelor de refugiați primiți în Statele Unite, la 18.000 în 2020 față de 30.000 în acest an și aproape 85.000 în 2016, scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Actuala povară a sistemului american de imigrație trebuie ușurată înainte ca Statele Unite să poată din nou să primească un mare număr de refugiați", a afirmat Departamentul de Stat, într-un comunicat.

Această cotă trebuie discutată cu Congresul înainte de a fi trimisă spre ratificare președintelui Trump.

Este un nou minim istoric de când acest program a fost creat în 1980. Această politică vizează refugiații selecționați de agențiile de securitate și de informații americane în taberele ONU din întreaga lume pentru a fi instalați în Statele Unite, în general cele mai vulnerabile persoane, precum bătrânii, văduvele și persoanele handicapate.

"Cotele de refugiați trebuie de asemenea să ia în calcul interesele noastre de securitate și de politică externă", a adăugat Departamentul de Stat.