Preşedintele Iranului, Hassan Rouhani, s-a declarat dispus, luni seară, să aibă o întrevedere cu omologul său din Statele Unite, Donald Trump, pe tema programului atomic iranian, scrie Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dacă aş şti că participarea la o întrevedere şi vizitarea unei anumite persoane ar contribui la dezvoltarea ţării mele şi ar rezolva problemele poporului meu, nu aş rata ocazia", a declarat Hassan Rouhani într-un discurs televizat, părând să se refere la preşedintele Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a evocat posibilitatea de a avea o întrevedere cu Hassan Rouhani în anumite condiţii.​