China a anunțat miercuri că va suspenda, începând de la 1 august, eliberarea de permise pentru turiștii individiali din China care doresc să meargă în Taiwan. Acest anunț a fost făcut miercuri de către ministerul chinez al Culturii și Turismului, care nu va mai elibera permise. Obiectivul este de a slăbi economia insulei, potrivit Le Figaro, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

Începând de la 1 august, turiștii individuali din China continentală nu se vor mai putea duce în Taiwan. Este anunțul făcut miercuri de ministerul chinez al Culturii și Turismului, care nu va mai elibera permise. Obiectivul este de a slăbi economia taiwaneză.

Ministerul chinez al Culturii și Turismului a arătat că măsura a fost luată “din cauza actualelor relații dintre cele două maluri”. Sunt tensiuni puternice cu președinta taiwaneză, Tsai Ing-wen, care de la venirea sa la putere în 2016 refuză să recunoască principiul unității insulei și continentului în cadrul unei aceleiași Chine, așa cum cere Beijingul. Țintind turismul, China pare să vrea să lovească economia taiwaneză, deja în dificultate, și s-o destabilizeze astfel pe Tsai Ing-wen, pe când aceasta speră să fie realeasă la următoarele alegeri prezidențiale de pe insulă, în ianuarie 2020.

Republica Populară Chineză permite de câțiva ani cetățenilor din 47 de orașe să ceară permise pentru a merge în Taiwan ca turiști individuali. Înainte, chinezii trebuiau să facă parte obligatoriu dintr-un grup. Un mod de a călători foarte apreciat, în special de către turiștii mai în vârstă. Ministerul chinez al Culturii și Turismului nu s-a referit miercuri la călătoriile în grup spre Taiwan lăsând să se înțeleagă că ele rămân în continuare posibile.

În ultimii ani, ca semn de nemulțumire față de Tsai Ing-wen, Beijingul a oprit deja comunicațiile oficiale cu Taipei, a preluat câțiva din ultimii aliați diplomatici ai Taiwanului și a înmulțit manevrele militare din apropierea teritoriului.

China consideră Taiwanul una din provinciile sale. Insula este condusă de un regim rival care s-a refugiat acolo după preluarea puterii de către comuniști pe continent, în 1949, la sfârșitul războiului civil chinez.

Având circa 23 de milioane de locuitori, în mare majoritate de etnie chineză Han la fel ca în China continentală, teritoriul nu este recunoscut ca un stat independent de către ONU. Și Beijingul amenință să recurgă la forță în caz de proclamare formală a independenței la Taipei.