E ușor să critici politicile de migrație ale SUA ca fiind inumane, însă abordarea UE este chiar și mai scandaloasă. Politicienii din UE au delegat altora comiterea ororilor și se spală pe mâini de orice vină, scrie ziarul german Der Spiegel, citat de Rador.
Un tată și fiica sa zac morți pe malul lui Rio Grande, împletiți într-o îmbrățișare, după ce s-au înecat în cursul tentativei lor de a ajunge în SUA. Bărbatul se numea Óscar Alberto Martinez Ramírez; fiica sa de 23 de luni se numea Angie Valeria. Veneau din El Salvador și încercaseră să treacă granița înot, iar imaginea cadavrelor lor a făcut înconjurul lumii săptămâna trecută. E absolut devastatoare.
Se pare că avem nevoie de mementouri periodice - sub forma unor imagini șocante, simbolice - cum că imigranții care reprezintă o sursă de conflict în arena politică sunt, de fapt, niște ființe umane vulnerabile. În SUA, fotografia a declanșat o reacție similară cu cea din Germania din 2015, atunci când au circulat pretutindeni fotografiile unui băiețel sirian de trei ani, Alan Kurdi, al cărui cadavru fusese adus înapoi de valuri pe o plajă turcească.
Imaginea este ilustrativă pentru politica dură de imigrație a lui Donald Trump și pentru noile reguli care stipulează că cererile de azil se depun pe pământ mexican. În plus, săptămâna trecută au apărut și dezvăluirile cum că autoritățile SUA din Texas au expus aproximativ 300 de copii la condiții inumane, în celule cu toalete deschise amplasate în mijlocul încăperii, unde nu existau săpun, haine și hrană.
Și ca și cum tot n-ar fi fost suficient, s-a aflat că persoana aleasă de Trump drept nou director al agenției imigrației și vămilor (ICE) declarase cândva că atunci când se uită în ochii unui copil imigrant încarcerat vede un viitor membru de bandă. Fără nici un dubiu, America nu mai este țara care era odinioară, mândră să ofere un cămin imigranților din toate colțurile lumii. Ea a devenit, se poate argumenta, mai europeană.
Politicile actuale de migrație ale UE sunt chiar și mai brutale decât cele ale lui Donald Trump. Chiar dacă e adevărat că Europa nu are grăniceri care-i separă pe copii de părinții lor, europenii au bătut însă palma cu miliții libiene care operează în niște lagăre oribile, unde tortura și violul sunt la ordinea zilei, iar ei colaborează cu așa-zisa pază de coastă libiană, care nu este aproape nimic mai mult decât o miliție maritimă. Operațiunile de salvare din Mediterana au fost practic suprimate, iar italianul Matteo Salvini, adept al liniei dure, nu mai permite ca vasele private de salvare să intre în porturile italiene.
Descurajare mai puternică
Scopul tuturor acestora este limpede: traversarea către Europa trebuie făcută să fie și mai periculoasă, ca mod de descurajare a emigranților s-o mai încerce. Și pare să fi funcționat. Bărcile care sosesc sunt mai puține. Dar tot mai mulți dintre cei care încearcă mor. Numai anul acesta, aproape 600 de emigranți s-au înecat în Mediterana, o cifră cu mult mai mare decât numărul celor decedați la granița dintre Mexic și SUA. Ororile politicilor de migrație europene nu se desfășoară în fața camerelor de luat vederi - ele au loc în Africa de Nord și în mijlocul mării.
Săptămâna trecută a existat însă o excepție: căpitanul unei nave de salvare a organizației germane Sea Watch, Carola Rackete, și-a dus vasul lângă Lampedusa, întrucât oamenii de la bord petrecuseră deja două săptămâni înghesuiți pe punte și ea considera că acea situație nu mai e tolerabilă. Căpitanul a fost imediat arestat la sosirea vasului în Italia. Ea a fost eliberată marți de o instanță italiană.
În ciuda suferințelor, situația din Mediterana este destul de convenabilă pentru statele din nordul Europei, câtă vreme ministrul italian de interne Salvini își asumă deopotrivă rolurile de portar brutal și țap ispășitor. Numărul refugiaților e stabil, însă perpetuarea stării de fapt înseamnă totodată că problema migrației rămâne nerezolvată. Și, între timp, UE își vinde sufletul.
Nu e ca și cum am avea o penurie de idei privind o politică de imigrație justificabilă moral și juridic, care să nu implice și renunțarea la controlul frontierelor europene. Au trecut deja ani de zile în care experții au tot propus multiple măsuri: centre de recepție inițială umane și situate central, unde deciziile privind acordarea azilului se iau rapid - și de unde solicitanții respinși pot fi deportați la fel de rapid. Acest lucru ar necesita acorduri de repatriere cu țările de origine și, în schimbul lor, căi legale de migrație a forței de muncă.
Având în vedere că UE nu este capabilă să convină asupra unor cote de imigrație obligatorii, o mână de țări ar trebui să constituie o coaliție a celor dispuși. Chiar și taberele de primire în condiții umane situate în terțe țări, sub supravegherea UE, ar putea fi o soluție. Migrația nu poate fi oprită, dar poți măcar să încerci s-o reglementezi. Cu toate acestea, statele UE, inclusiv cel german, nu fac nici un efort serios pentru a rezolva problema. În schimb, ele au delegat altora comiterea ororilor și se spală pe mâini de orice vină.
Motiv pentru care nu este decât o chestiune de timp ca o nouă imagine simbolică cu imigranți morți să șocheze întreaga lume - fără a schimba nimic. Der Spiegel (preluare Rador)
17
6
