Președintele brazilian Jair Bolsonaro a declarat duminică că ar putea dura până la trei ani pentru intrarea în vigoare a acordului de liber schimb convenit între UE și blocul sud-american Mercosur, deoarece depinde de aprobările parlamentelor din toate țările implicate, scrie Mediafax, citând Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Vineri, UE și Mercosur au încheiat două decenii de negocieri, angajându-se în deschiderea unor noi piețe, în fața unui curent tot mai puternic al protecționismului.

Într-un interviu după sosirea de la summitul G20 de la Osaka, Japonia, Bolsonaro a adăugat că se așteaptă ca Congresul Braziliei să fie unul dintre primii care aprobă tratatul UE-Mercosur. "(Acordul) intră în vigoare într-un an sau trei ani, în funcție de parlamente ... Poate că al nostru va fi unul dintre primele care îl vor aproba, sper", a declarat el jurnaliștilor la sosirea în Brasilia.

Bolsonaro a numit călătoria sa la summitul G20 "o misiune îndeplinită", atribuind succesul faptului că miniștrii săi au fost aleși pe motive tehnice.​