Are un ADN care nu tolerează moneda euro ("Euro? Este nesustenabil''), "populist de stânga", aşa cum s-a autodefinit, senator și mintea economică a Ligii lui Matteo Salvini. Dar şi "maestru de clavecin" şi de flaut licenţiat la prestigiosul conservator Santa Cecilia din Roma și la conservatorul Luisa D'Annunzio din Pescara. Acesta este profilul profesional multilateral al lui Alberto Bagnai, președintele Comisiei de Finanțe de la Palatul Madama, omul care, după ce a petrecut ultimii 15 ani atacând moneda euro și politicile UE, ar putea deveni acum noul ministru pentru afaceri europene, înlocuindu-l pe Paolo Savona, care a trecut la conducerea Comisiei Naţionale pentru Companii şi Burse (Consob), scrie Corriere della Sera, citat de Rador.

HotNews.roFoto: Hotnews

O numire destul de delicată, în contextul remanierii guvernului, care a sosit în cel mai delicat moment al relațiilor dintre guvernul italian și liderii UE, când mulți economiști percep posibila sosire a lui Bagnai la guvern ca un moment de preocupare pentru pieţe.

Bagnai s-a născut la Florenţa în urmă cu 56 de ani, a absolvit liceul cu profil umanist Dante (ironia sorţii, acelaşi liceu la care a studiat şi Matteo Renzi), după care s-a licenţiat în Economie, la Universitatea Sapienza din Roma. În 2005 a devenit profesor asociat de politică economică la Universităţile din Chieti și Pescara.

Activitatea sa antieuropeană a început să se desfăşoare prin intermediul unor conferințe în întreaga Italie și nu numai şi mai ales printr-o serie de intervenții video publicate pe YouTube și amplificate graţie rețelelor sociale. Datorită acestei activități, Bagnai a ajuns să fie apreciat de Matteo Salvini, viitorul lider al Ligii, iar mai târziu a devenit unul dintre cei mai loiali colaboratori ai acestuia.

Numirea lui Bagnai ar fi relevantă pentru strategia Ligii, care de ceva timp a diminuat tonurile extrem de critice împotriva monedei euro. O schimbare importantă, având în vedere afirmațiile cu care ne-a obișnuit profesorul eurosceptic: "Euro este nesustenabil, cei care vorbesc despre salvarea lui prin 'mai multă Europă' aiurează'' - a declarat acesta într-un interviu acordat site-ului "no euro.

''Credeți că un bavarez, care s-a plictisit să plătească pentru un saxon, este dispus să facă acest lucru pentru un calabrez? ", întreabă retoric economistul muzician? Mult mai dure cuvintele împotriva cancelarului german: "Angela Merkel este un ucenic vrăjitor" iar "Germania distruge Europa".