Republica Moldova poate servi drept exemplu pentru președintele rus Vladimir Putin în privința viitorului Ucrainei, scrie Bloomberg într-o analiză pe seama alegerilor desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute. Sursa citată descrie felul cum, în Moldova, corupția și proasta administrare a țării au subminat, în timp, forțele politice pro-europene, ceea ce ar putea fi repetat la ucraineni.

Articolul BloombergFoto: Captura Bloomberg.com

Potrivit Bloomberg, rezultatele alegerilor arată că moldovenii nu știu ce cale să aleagă pentru țara lor, din trei posibile: o integrare mai mare cu Rusia, să urmeze modelul de dezvoltare susținut de UE sau să păstreze modelul statului capturat de un oligarh atotputernic, care deține practic țara. Ar mai fi a patra cale - aceea de a părăsi Moldova, țară a cărei principală problemă, potrivit lui Igor Dodon, este depopularea.

Analiza arată că moldovenii își părăsesc țara din aceleași motive ca ucrainenii - atât Rusia, cât și UE oferă slujbe mai bune și niciuna nu solicită vize.

Bloomberg descrie rolul pe care Vladimir Plahotniuc îl are în viața economică și politică a Moldovei și afirmă că:

  • "pentru Kremlin, felul cum Plahotniuc conduce de facto este o mană cerească. În ochii alegătorilor, a devalorizat retorica pro-occidentală, subminând sprijinul pentru politicieni cu principii, precum liderul ACUM Andrei Năstase (...) Dacă reorientarea Moldovei către Rusia este posibilă, "Europa" trebuie să devină un cuvânt murdar"
  • "Oligarhul [Plahotniuc] s-a declarat deschis oricărei coaliții, dar alte partide știu că o astfel de uniune le-ar afecta sprijinul. Un posibil rezultat ar fi organizarea unor noi alegeri. Kremlinului i-ar conveni; își poate permite să aștepte".
  • "Aceasta pare și strategia lui Putin pentru Ucraina. Poate că nu are un favorit în cursa prezidențială de acolo, dar oricine ar câștiga va combina retorica europeană cu modelul statului oligarhic capturat: președintele Petro Poroșenko este un oligarh și ceilalți candidați au legături strânse cu competitorii săi. Dacă ne luăm după exemplul Moldovei, 10 ani ar fi suficienți pentru ca apropierea de Rusia să devină iar o opțiune reală. Pentru moment, durerea unor pierderi teritoriale în favoarea Rusiei este prea proaspătă în Ucraina - dar în Moldova, care are propria enclavă nerecunoscută pro-rusă, Transnistria, această durere s-a potolit. Depopularea și deziluziile în creștere lucrează, la urma urmei, în favoarea lui Putin".

Articolul Bloomberg - integral aici