Premierul britanic Theresa May a condamnat luni un atac cu bombă ce a vizat un vehicul din apropierea unei Curți de Justiție din orașul Londonderry din Irlanda de Nord, relatează site-ul agenției Reuters.

Theresa MayFoto: Agerpres/AP

Patru bărbați au fost arestați în urma incidentului de sâmbătă seara. Luni, poliția din Irlanda de Nord a blocat două zone din Londonderry pentru a examina două posibile amenințări.

"Sunt sigur că întregul cabinet va condamna atacul comis sâmbătă în Londonberry", a declarat Theresa May.

Explozia a avut loc pe strada Bishop, în jurul orei locale 20:15 (22:15, ora României), la puțin timp după ce polițiștii au primit un avertisment privind o posibilă bombă în zonă.

Oficialii locali au declarat pentru BBC că vehicului a fost încărcat cu exploziv cu puțin timp înaintea producerii exploziei.