Proteste față de ură și violență s-au desfășurat luni pe tot cuprinsul Poloniei, mii de oameni ieșind pe străzi pe a aduce un omagiu primarului din Gdansk, Pawel Adamowicz, care a fost înjunghiat mortal în cursul unui eveniment caritabil, informează Mediafax care citează agenția de știri Dpa.

HotNews.roFoto: Hotnews

La Varșovia, mii de persoane s-au adunat sub sloganul "Stop Urii", iar acțiuni similare s-au desfășurat și în alte orașe din Polonia.

La Gdansk, printre personalitățile prezente la un miting de omagiere a primarului ucis a fost și Donald Tusk, președintele Consiliului European și fost prim-ministru al Poloniei.

"Îți promit astăzi, dragă Pawel, că, pentru tine, vom elibera de ură Gdanskul nostru, Polonia noastră și Europa noastră", a afirmat Tusk într-un discurs în fața mulțimii.

Primarul oraşului polonez Gdansk, Pawel Adamowicz, a decedat luni după-amiază în urma rănilor suferite prin înjunghiere duminică seară.

Paweł Adamowicz era în stare critică, iar medicii nu l-au putut salva, a comunicat luni după-amiază Spitalul municipal din Gdansk, citat de site-ul de ştiri RMF24.pl.

Pawel Adamowicz, în vârstă de 53 de ani, a fost înjunghiat duminică seară, pe scena amplasată pentru un eveniment caritabil.

Un individ în vârstă de 27 de ani a avut acces pe scenă cu o legitimaţie de presă şi l-a înjunghiat pe Pawel Adamowicz. Autorul crimei a fost arestat preventiv.

Ministrul de Interne de la Varșovia, Joachim Brudzinsk, a afirmat că atacul este "un act inexplicabil de barbarie".

Agresorul eliberat recent din închisoare după ce a ispășit o pedeapsă de peste cinci ani pentru jefuirea unei bănci.