Casa Albă a autorizat militarii de la granița cu Mexicul să utilizeze forța în caz de nevoie
Decizia Administrației de la Washington vine în contextul în care se dorește protejarea militarilor. Conform noului ordin, militarii vor putea folosi și forță letală împotriva migranților.
„Personalul militar al Departamentului Apărării va putea apela la măsurile de protecție pe care le consideră necesare”, a declarat Kelly.
Conform declarațiilor lui John Kelly, această măsură era necesară din cauza amenințării pe care o prezintă un grup de zeci de mii de migranți care se apropie de punctul de trecere din Tijuana, Mexic.
La momentul actual, aproximativ 5.900 de militari și 2.100 de ofițeri ai Gardei Naționale sunt prezenți la granița dintre Statele Unite și Mexic.
O parte dintre noile permisiuni, printre care detenția și controlul mulțimilor de migranți, pot intra în conflict cu prevederile Legii Posse Comitatus, adoptată în 1898, care are ca scop limitarea puterii Guvernului de a implementa politici folosind amenințarea armatei.
În urmă cu o săptămână, autoritățile au implementat mai multe măsuri de securitate la granița cu Mexic pentru a opri valul de migranți, precum ridicarea de baricade și amplasarea de garduri cu sârmă ghimpată.
Donald Trump a promis în campania electorală că va construi un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, precizând că lucrările vor fi suportate de autorităţile mexicane. Administraţia din Mexic a anunţat că nu va plăti nimic pentru zidul de la frontieră.

Cine e responsabil pentru noaptea de coșmar de la Spitalul Foișor? Cinci întrebări și răspunsuri esențiale despre scandalul evacuării unității medicale
Raed Arafat vine cu noi explicații după evacuarea cu scandal a Spitalului Foișor: Decizia a fost corectă, chiar dacă a creat disconfort pentru pacienți
Sarea și oamenii - O istorie care a început acum 8.000 de ani, în România
Un bucureștean a făcut cerere pentru un nou buletin acum două luni, dar nu l-a primit nici acum / Cum explică oficialii „dificultatea temporară” de eliberare a actelor de identitate
Ce înseamnă și ce impact ar putea avea decizia CEDO privind vaccinarea