Criza zonei euro nu s-a încheiat în vara anului 2012, când statele au lansat Uniunea bancară pentru a-și controla băncile şi când BCE a garantat, în acest proces, datorii publice nelimitate. Ea a dobândit o altă formă, nu mai este financiară, ci politică. Am văzut-o cu Cipru în 2013, cu Grecia în 2015, o vedem acum cu Italia. Demagogii aflați la putere la Roma, prezentând un proiect de buget 2019 pe care Comisia Europeană l-a respins pe 23 octombrie, reprezintă, de fapt, o problemă explozivă pentru viitorul monedei euro: cine ar trebui să prevaleze, popoarele sau tehnocrații nealeşi, aplicând mecanic reguli de o legitimitate dubioasă?, potrivit Liberation, citat de Rador.
Pentru coaliția formată din populista Mișcarea Cinci stele (M5S) și Liga, extremă dreaptă, răspunsul nu lasă loc niciunei îndoieli: poporul italian le-a dat majoritate și, prin urmare, ea a primit mandatul de a-și îndeplini promisiunile, chiar dacă acestea sunt în contradicție cu standardele comunitare. Pentru executivul UE, susținut de aproape toate guvernele din Zona Euro, răspunsul este clar: "Europa funcţionează potrivit unor reguli prestabilite. Noile guverne trebuie să respecte cuvântul celor care le-au precedat", a declarat președintele său, Jean-Claude Juncker, pe 16 octombrie.
Angela Merkel și Wolfgang Schäuble, cancelarul german și ministrul de Finanțe, au profitat de panica guvernelor pentru a impune o înăsprire a pactului de stabilitate fiscală în 2011 și 2013, ca urmare a solidarității lor financiare, și să încredințeze Comisiei competența de a controla bugetele naționale. Nu numai că deficitul bugetar de 3% din PIB a fost gravat în oțel, dar un buget echilibrat a devenit obiectivul final al Zonei Euro, fiecare stat fiind angajat să-l realizeze urmând o singură foaie de parcurs negociată cu Comisia și Eurogrupul, forumul miniștrilor de Finanțe din zona euro.
Puțini sunt cei care au înțeles că aceste reforme ar pune în cele din urmă o problemă democratică. De fapt, nici Comisia, în cadrul Uniunii Economice și Monetare, nici Eurogrupul nu sunt responsabile în mod colectiv față de nici un Parlament, european sau național. Cu alte cuvinte, voința popoarelor este strict controlată de o putere tehnocrată care nu are de dat socoteală nimănui decât ei însăşi. Or, toate revoluțiile democratice se nasc din voința popoarelor de a controla impozitele și cheltuielile publice, o cucerire pe care UE le-a confiscat-o într-o mare măsură.
Șocul iminent dintre Comisia Europeană și Roma este așadar legat de o problemă democratică și nu de una a cifrelor. Faptul că cei din Comisia Europeană susțin că noua majoritate este legată de angajamentele guvernului anterior, confirmă că, pentru aceasta, drepturile democratice ale cetățenilor sunt limitate: votați pentru cine vreți, asta nu va schimba prea multe, acesta este mesajul său.
Pentru a spori presiunea asupra Romei, Juncker a afirmat că "dacă Italia dorește un tratament special, asta ar însemna sfârșitul euro". Lucru care este pur și simplu inexact: niciun economist nu consideră că un deficit de 2,4% amenință existența monedei unice. În loc să agite asemenea amenințări, Comisia și comisarul său pentru Afaceri economice și monetare, socialistul francez Pierre Moscovici, ar fi trebuit să ceară Italiei, al cărei sold bugetar corijat cu variaţiuni conjuncturale și fără plata dobânzilor a fost excedentar din 1995, să-şi corecteze bugetul pentru a răspunde adevăratei provocări a acestei țări: cea a dezvoltării sale mediocre. Și să aibă în vedere că deficitul său crește temporar. Concentrându-se în mod stupid pe o cifră, Comisia își asumă riscul unei respingeri a monedei euro de către popoare care, spre deosebire de ceea ce crede ea, sunt ataşate de drepturile lor democratice.
