În 1918 Europa a ieşit devastată dintr-un război sângeros care a lăsat-o cu diviziunile nevindecate. În 1939 conflictul a izbucnit din nou, izvorât din fascism şi dintr-o criză economică. A fost nevoie de decenii de efort susţinut şi compromis pentru ca o nouă generaţie să le ofere în sfârşit europenilor ceea ce le refuzaseră acei lideri care au păşit ca somnambulii în două războaie: o Europă a păcii, prosperităţii şi solidarităţii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Un veac mai târziu, când continentul nostru se confruntă din nou cu divizare şi stagnare, noi refuzăm să fim o nouă generaţie de somnambuli. Trebuie să acţionăm acum, pentru că altfel proiectul european se va împotmoli. Mai rău chiar, ar putea fi sufocat de forţele naţionaliste şi populiste pentru care UE reprezintă o anomalie istorică ce trebuie suprimată.

Cu opt luni înainte de alegerile parlamentare europene la care cetăţeni ai 27 de ţări vor alege Europa pe care şi-o doresc, noi lansăm un apel: haideţi să reinventăm Europa, să satisfacem în sfârşit aşteptările cetăţenilor ei şi să valorificăm promisiunea europeană iniţială.

În acest moment Europa pare mult prea des copleşită de provocări: ecologice, economice sau cele legate de migraţie. Este copleşită de aşteptările cetăţenilor privind mai puţină reglementare şi mai multă acţiune. Este copleşită de angajamentele pe care nu şi le mai poate susţine, întrucât îi lipseşte o viziune comună şi eficienţa în funcţionare.

Cu toate acestea, promisiunea europeană nu e pierdută; ea e doar cufundată în somn. Progresul realizat recent în privinţa regulilor care guvernează muncitorii detaşaţi şi apărarea demonstrează că Europa progresează atunci când voinţa politică a europenilor se uneşte în jurul unui proiect ambiţios şi clar. Iar în ceea ce priveşte impozitarea economiei digitale, suntem conştienţi că abia am început, dar ştim că o soluţie la nivelul întregii Europe reprezintă singura cale. Discursul de la Sorbonne al preşedintelui Macron întruchipează această ambiţie: acum de noi depinde să o transformăm în realitate.

Nu este vorba doar de simpla depăşire a diviziunilor care au dus la actualul impas. Nici nu e vorba de a le reaminti necontenit oamenilor că Orbanii, Le Penii şi Salvinii Europei nu au nimic de oferit în afară de a învinovăţi UE pentru toate relele lor. Noi trebuie să oferim soluţii.

Acesta este motivul pentru care planul nostru de reinventare a Europei este clar:

În loc să ne dedăm la asemenea ameninţări precum „epurarea în masă” de care vorbeşte Matteo Salvini în Italia, „descotorosirea de islam” a AfD-ului din Germania sau „a-i pune capăt Europei”, cum spune Marine Le Pen, noi proclamăm cu mândrie valorile fondatoare ale păcii, libertăţii, prosperităţii şi solidarităţii.

În loc să susţinem apelurile de a li se pune botniţă sistemului judiciar şi opoziţiei politice, noi cerem stricta respectare a statului de drept şi a instituţiilor democratice.

În loc să acceptăm un continent divizat şi slăbit aflat la mila celorlalte mari puteri ale lumii, noi cerem o Europă suverană capabilă să acţioneze în forţă în zone în care statele membre sunt neputincioase individual, în politica economică şi monetară, securitate şi apărare, mediu şi agricultură, politică socială, imigraţie şi integrare, precum şi transformarea digitală.

Acesta este motivul pentru care şi metoda noastră este clară: în determinarea noastră de a reinventa Europa, nimic nu este exclus. Suntem gata să reformăm tratatele UE, dacă va fi necesar. Suntem hotărâţi să mergem înainte în ciuda obstacolelor, conştientizând faptul că fiecare ţară trebuie să înainteze în ritmul ei propriu. Vrem o Europă mai puternică şi vom rămâne deschişi pentru cei care vor dori să ni se alăture pe parcurs.

Suntem decişi să mergem şi dincolo de actualele structuri partizane [partide, blocuri politice - n.trad.], dacă ele vor acţiona ca un obstacol. Suntem dedicaţi reinventării Europei, împreună cu bărbaţi şi femei care îşi conduc ţările lor, de la nord la sud, de la vest la est, care sunt pasionaţi de Europa şi hotărâţi să investească în acest proiect istoric, în vreme ce alţii se mulţumesc să recite incantaţii sau să facă figuraţie.

Avem de acum opt luni la dispoziţie pentru a-i convinge pe cetăţenii ţărilor noastre că Europa merită acest nou proiect şi că cetăţenii merită această nouă Europă. Timpul se scurge rapid: avem opt luni la dispoziţie pentru a deştepta Europa.

Articol de Christophe Castaner, Olivier Chastel, Dacian Cioloş, Joseph Muscat, Alexander Pechtold, Matteo Renzi, Albert Rivera şi Guy Verhofstadt- The Guardian (preluare Rador)