Biserica Catolică este în colaps după groaznica poveste ieșită la iveală săptămâna trecută, despre abuzurile clericale comise de-a lungul deceniilor în Pennsylvania, unde cel puțin 1.000 de copii au căzut victimă unui număr de 300 de preoți.
În Regatul Unit a fost publicat recent un raport privind comportamentul călugărilor de la două școli catolice de frunte. Raportul, realizat de o comisie independentă de anchetă privind abuzarea sexuală a copiilor, detaliază (și, credeți-mă, detaliile sunt cumplite) abuzuri petrecute într-o perioadă de peste 40 de ani împotriva a, poate, sute de copii - adevărata amploare a crimelor probabil nu va fi cunoscută niciodată, scrie The Guardian, citat de Rador.
La fel ca în Pennsylvania, autoritățile bisericești au încercat să acopere faptele: așadar, în ambele locuri au avut loc crime duble comise de bărbați hirotonisiți. Mai întâi, ei i-au abuzat pe cei mai vulnerabili dintre copiii aflați în grija lor; iar apoi alți bărbați hirotonisiți - de obicei din aceia cu funcții mai înalte - au permis abuzurilor să continue, căutând să-i protejeze nu pe copiii pentru care erau răspunzători, ci pe ei înșiși laolaltă cu prețioasele lor reputații.
Iar acum, după un interludiu jenant, papa Francisc a luat cuvântul. El a publicat o scrisoare - o „scrisoare fără precedent”, ni se spune. El recunoaște crimele Bisericii, el promite toleranță zero (era și timpul), iar apoi el invită „întregul sfânt popor credincios al lui Dumnezeu la un exercițiu de penitență, de rugăciune și post, urmând porunca Domnului”.
Să fim înțeleși, mie-mi place papa Francisc. E carismatic și cald și pare sincer în grija pe care o arată pentru acele cauze de care un lider creștin ar trebui să se preocupe. Dar aici, pontifule, eu văd roșu în fața ochilor. Fiindcă: cum îți permiți tu să le ceri catolicilor de rând, ca mine, să ispășim pentru păcatele acestor clerici odioși? Cum îndrăznești să ne ceri nouă să ne căim pentru păcatele lor?
Adevărul despre Biserica Catolică este acela că ea nu mai e capabilă să-și servească scopurile, iar în starea aceasta se află de mulți ani. A existat o tentativă efemeră, în anii '60, prin al doilea conciliu de la Vatican, de reevaluare - și apoi, pac! Ușa s-a închis. Biserica e condusă de mult prea multă vreme de un grup de bărbați misogini care-și deservesc propriile interese, iar acum cunoaștem și faptul că au un număr șocant de pedofili printre ei. Se cere o gândire nouă, radicală: acei preoți de la Roma trebuie să privească spre ceruri și să tragă în piept o mare bucată din întinderea lor albastră.
Cea mai mare oroare legată de a-i cere „poporului lui Dumnezeu” să se căiască este aceasta: biserica a eșuat, și a eșuat, și a eșuat din nou în a-i cere „poporului lui Dumnezeu” să o ajute să conducă instituția. A fost mult prea pregătită și dispusă să emită ordine pentru noi ceilalți - și miracolul este acela că încă mai există unii mireni catolici care chiar respectă acele ordine. Mulți preoți, din contră - pentru că acum o știm -, nu numai că nesocotesc regulile, ci le nesocotesc în cel mai rău mod cu putință, ruinând viețile celor mai prețioși oameni din mijlocul lor.
Biserica Catolică a eșuat, în mod oribil, să-i includă pe înșiși oamenii care ar fi putut s-o ajute să fie o organizație mai bună: pe „credincioșii” ei. Democrația e respinsă, detestată, ignorată: acum 50 de ani aveam un document intitulat „Humanae Vitae”, care ne interzicea să folosim contracepția. Atunci când imensa majoritate a catolicilor occidentali, într-o etalare de democrație practică, a ales să-l ignore (poziția morală, în opinia mea și a multor altora), biserica pur și simplu și-a îngropat capul în nisip și ne-a spus că greșim. Când oameni ca mine au făcut campanie și au argumentat în favoarea primirii femeilor în rândurile preoților (vorbesc de situația de acum 30 de ani - acum nu mai există nici o femeie care să vrea să intre în rândul lor), ei ne-au spus să tăcem din gură; de fapt, dezbaterea a fost complet suprimată de papa Ioan Paul al II-lea. Preoților li s-a dispus să nu vorbească cu noi pe subiectul acesta: am încercat eu de mai multe ori, dar conversațiile se terminau brusc.
Deci, da, e nemaipomenit că răspunsul papei la actualele probleme este acela de a le cere oamenilor să ispășească pentru clerici. El trebuie să se gândească bine și să vină cu ceva foarte diferit de toată această vorbăraie și, de fapt, de toate acele întâlniri cu victimele abuzurilor (asta o vom vedea din nou weekendul acesta, când el va vizita Irlanda).
Evident că e bine să-ți ceri iertare: dar până acum și-a tot cerut iertare. Acum el trebuie să facă ceva. Singura veste bună este miracolul că încă mai există niște mireni în Biserica Catolică (nu se știe din ce motiv, instituția nu pare să se îngrijoreze decât de penuria de preoți, în condițiile în care lipsa congregațiilor e o problemă mult mai acută). Răspunsul adecvat la avalanșa continuă de știri privind amploarea abuzurilor este reducerea puterii clerului - și să fie chemați aceia care poate ar fi în măsură să ajute Biserica să revină pe drumul cel drept. Cu alte cuvinte: poporul lui Dumnezeu. Încearcă asta, Francisc.
Articol de Joanna Moorhead, The Guardian (preluare Rador)
0
1
