Încă o dată, Donald Trump a asigurat spectacolul, dar daunele sunt limitate. Cel puțin pe termen scurt. Summitul Organizației Atlanticului de Nord (NATO), care amenință să devină o psihodramă din cauza hachițelor președintelui american, s-a încheiat joi, 12 iulie, printr-o întărire a Alianței, scrie Rador, care citeazăLe Monde.
Europenii sunt gata să plătească mai mult pentru apărarea lor și Statele Unite și-au reafirmat angajamentul militar față de aliații lor istorici. Dar acest rezultat a fost obținut într-un climat de îndoială tot mai palpabilă privind fiabilitatea protecției americane, care n-a încetat să fie obiect de negocieri, în detrimentul relațiilor istorice pe care le credeam intangibile.
După ce și-a înmulțit amenințările și insultele, în special față de germani, acuzați că sunt “prizonierii rușilor” din cauza dependenței lor energetice față de Moscova, președintele american a știut până la urmă să revină la lucrurile esențiale ale reuniunilor oficiale, anume perenitatea relației transatlantice.
La 18 luni după venirea dlui Trump în fruntea primei puteri militare mondiale, manierele lui șochează tot timpul. În timpul acestui summit, și-a atribuit în mod exagerat progresele obținute pe lângă europeni pentru a-și convinge alegătorii că el își respectă promisiunile și apără interesele Americii împotriva oricăror adversități.
El n-a încetat să caricaturizeze situația, prezentând cifre inexacte și făcând raționamente părtinitoare pentru a ieși în față și a încerca să se ridice în categoria oamenilor forte pe care îi admiră atât de mult, de la Kim Jong-un la Vladimir Putin, trecând prin Xi Jinping. Dar dincolo de fanfaronada la care europenii ar fi protestat până la urmă, realitatea se dovedește ceva mai complicată.
Amenințări din Est
Angajamentul Aliaților de a împărți povara apărării lor nu datează de la alegerea lui Donald Trump, ci din 2014, când țările europene, sub președinția lui Barack Obama, promiseseră să aloce 2% din PIB până în 2024. Unii, e drept, sunt trași de urechi, alții temporizează. Din acest punct de vedere, trebuie să-i fie recunoscut președintelui american rolul de stimulent, care contribuie cu siguranță la accelerarea procesului. Dar meritul principal îi revine mai ales lui Vladimir Putin, care, intervenind în Ucraina, i-a făcut pe europeni să conștientizeze faptul că dispariția Pactului de la Varșovia nu a pus capăt tuturor amenințărilor din Est.
Metoda utilizată de Donald Trump va fi poate eficientă pe plan intern. Alegerile de la jumătatea mandatului, din noiembrie, vor fi din acest punct de vedere un test serios. În schimb, pe plan diplomatic, ea se poate dovedi extrem de contraproductivă. Raportul de forțe permanent pe care îl întreține cu aliații săi, pe care îi acuză că trăiesc pe spinarea Statelor Unite, este pe cale să lase urme.
A face legătura între comerț și apărare prefăcându-se că se întreabă de ce ar continua să participe la protecția unor țări care acumulează excedente comerciale pe spinarea sa nu este la înălțimea mizelor. O alianță militară nu se tranzacționează în acest fel. Ea se bazează pe principii, pe o istorie, o împărtășire a valorilor și intereselor comune. Se pune problema de a ști dacă acest soclu este astăzi la fel de solid cum a fost în timpul secolului care tocmai s-a încheiat.
4
1
