Nouă epurare în Turcia: 18.632 de persoane au fost demise din funcția publică, printre care peste 9.000 de membri ai poliției și 6.000 de membri ai forțelor armate. Pe de altă parte, circa 1.000 de angajați ai ministerului Justiției și 650 ai ministerului Educației au fost de asemenea concediați. Toată lumea le-a văzut numele publicate duminică, 8 iulie, în Jurnalul oficial al unui decret lege, care este prezentat în media ca ultimul adoptat în timpul stării de urgență instaurate după puciul eșuat din iulie 2016 și reînnoită de atunci fără încetare. 12 asociații, trei ziare și un canal de televiziune au fost de asemenea închise, scrie Rador, care citeazăFrance 24.

Turcia lui ErdoganFoto: Agerpres/AP

Ridicarea stării de urgență

Presa turcă afirmă că acest regim de excepție va fi ridicat luni, după depunerea jurământului de către președintele Recep Tayyip Erdogan, reales pe 24 iunie pentru un nou mandat; una din omisiunile lui din campania electorală a fost ridicarea stării de urgență. Luni va intra în vigoare și un nou sistem prezidențial în urma unei revizuiri a constituției, adoptată prin referendum în aprilie 2017. În acest nou sistem, totalitatea puterii executive îi revine președintelui, care va putea să promulge decrete prezidențiale.

Să amuțească orice voce critică

Pe de altă parte, textul publicat duminică anunță că 148 de persoane, demise prin precedentele decrete, au fost reintegrate în funcții publice. Potrivit ONG-ului Human Rights Joint Platform (Ihop), 112.679 de persoane au fost demise pe 20 martie 2018, din care peste 8.000 din forțele armate, circa 33.000 din personalul ministerului Educației și 31.000 din cadrul ministerului de Interne, dintre care 2.600 din Direcția generală a Securității. Mii de alte persoane au fost suspendate. Aceste epurări sunt viu criticate de opoziție și de organizațiile de apărare a drepturilor omului, care văd în ele o tentativă de a amuți orice voce critică.