Prim-vicepreședinte al Comisiei Europene, Frans Timmermans va călători pe 18 iunie la Varșovia, unde va discuta cu premierul polonez Mateusz Morawiecki despre riscul controlului politic asupra sistemului judiciar, relateaă site-ul EUObserver.com, citat de Mediafax.

Frans TimmermansFoto: Captura Privesc.eu

Vizita va fi făcută în contextul în care UE a oferit ca dată limită sfârșitul lunii iunie pentru ca Polonia să își schimbe câteva dintre reformele judiciare.

Timmermans a declarat că este nevoie de soluții "concrete și solide".

La 20 decembrie 2017, Comisia Europeană a propus Consiliului Uniunii Europene să adopte o decizie în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, care prevede posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale Poloniei, din cauza situaţiei sistemului judiciar polonez. Experţii Comisiei Europene afirmă că noile măsuri legislative din Polonia subminează independenţa justiţiei, oferindu-i ministrului Justiţiei dreptul de a numi şi de a destitui judecători ai instanţelor superioare. Bruxelles-ul denunţă şi reformele privind funcţionarea Tribunalului Constituţional din Polonia.