Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, a regretat miercuri "dezacordurile majore ale Statelor Unite" cu europenii și Canada cu privire la comerț și acordul nuclear cu Iranul și și-a exprimat speranța că acestea nu vor obstrucționa reuniunile pregătitoare pentru summitul important al Alianței programat pentru luna iulie la Bruxelles, potrivit Le Vif, citat de Rador.

James MattisFoto: AGERPRES

"Atâta vreme cât problemele persistă, trebuie să limitez consecințele dăunătoare asupra Alianței", a declarat Stoltenberg la o conferință de presă în ajunul unei reuniuni la Bruxelles a miniștrilor Apărării din Statele Unite şi din cele 29 de țări membre însărcinaţi cu pregătirea summitului Alianței din perioada 11-12 iulie.

Ministrul american al Apărării, Jim Mattis, care a sosit miercuri noaptea în capitala belgiană, va încerca să-i liniștească pe aliați: "Războaiele comerciale au un efect asupra relațiilor de securitate", a recunoscut el în avionul care îl ducea spre Bruxelles. "Dar, la ora actuală, nu asta constat şi cred că este încă prematur să-l numim un război comercial deoarece... lucrurile vor evolua", a prezis el.

Ministrul canadian al Apărării, Harjit Sajjan, a criticat deja atitudinea vecinului american, în timpul unui forum de securitate care a avut loc săptămâna trecută la Singapore, și intenționează să discute problema cu omologii săi din cadrul NATO. "Mă voi face auzit. Să consideri Canada un risc pentru securitatea națională a Statelor Unite din cauza oțelului, mi se pare mai mult decât ridicol", a spus el.

Statele Unite sunt în relaţii reci cu aliații lor europeni și canadieni după decizia președintelui Donald Trump de a impune taxe mari asupra importurilor de oțel și aluminiu din Europa, Canada și Japonia din motive de securitate națională.

Un alt subiect de divergenţe îl reprezintă decizia Washintonului de a ieşi din acordul nuclear cu Teheranul din 2015 și de a reimpune sancțiuni economice împotriva Iranului, fapt care va forța marile companii europene să părăsească această țară.

"Există dezacorduri majore cu privire la chestiuni importante, dar este important să continuăm și să consolidăm parteneriatul pentru securitate", a pledat șeful NATO. "Este important să nu se slăbească legătura transatlantică", a insistat el.

"Nu spun că aceste probleme nu sunt importante. Nu vreau să minimalizez nivelul de îngrijorare", a recunoscut norvegianul. "Dar cred că este posibil să se rezolve dezacordurile fără a submina Alianța".

Stoltenberg s-a întâlnit cu președintele Trump la Washington pe 17 mai, iar aceste dificultăți au fost abordate, a precizat el. "Președintele Trump are un mesaj clar despre comerț, dar are și un mesaj clar despre angajamentul Statelor Unite în Europa".

"Există multe trupe americane în Europa, cu o brigadă blindată, un grup de luptă condus de americani cu trupe în Polonia, echipamente americane prepoziţionate, mai multe fonduri pentru inițiativa americană de descurajare. În ciuda diferențelor majore, legătura transatlantică nu este slăbită", a repetat el.

Reuniunea miniștrilor Apărării din cadrul NATO ar trebui să fie dedicată modalităților de consolidare a descurajării. "Este esențial să putem mișca trupe peste Atlantic și în Europa fără întârzieri, astfel încât să putem avea forțele potrivite în locul potrivit, la momentul potrivit", a spus Stoltenberg. "Pentru a face acest lucru, trebuie să eliminăm barierele juridice, vamale și lipsa de infrastructură".

O inițiativă americană - numită "4x30" - în discuție este capacitatea de a desfășura 30 de batalioane mecanizate în 30 de zile (un batalion are între 600 și 1000 de combatanți în funcție de țară), 30 de escadrile și 30 de nave de luptă pentru a face față unei operațiuni militară a Rusiei, identificată ca un potențial agresor.

"Tot ceea ce face NATO relevă o postură de apărare pentru a reacționa într-un mediu de securitate îngreunat de comportamentul Rusiei", a justificat secretarul general al NATO.

Cooperarea cu inițiativele de apărare ale Uniunii Europene și împărțirea efortului cu creșterea cheltuielilor vor fi alte două posibile motive de fricţiune cu americanii în timpul întâlnirii, potrivit surselor diplomatice.