In timpul unui discurs, presedintele turc a adus pe scena o fetita care plangea. El a consolat-o urandu-i sa moara pentru tara ei, relateaza cotidianul "Le Figaro". Iata o noua declaratie a presedintelui Recep Tayyip Erdogan care nu a trecut neobservata, scrie si Le Point.

HotNews.roFoto: Hotnews

Pe 24 februarie, la un congres al partidului sau (AKP) in orasul Kahramanmaras, sudul Turciei, el a decis sa aduca pe scena o fetita. Atunci, Erdogan, imbracat in uniforma fortelor speciale ale tarii, a spus: "Daca va muri ca un martir, ea va fi acoperita cu un drapel, daca vrea Dumnezeu", relateaza "Le Figaro".

Apoi liderul turc a imbratisat fetita si a fost aplaudat calduros de multimea care scanda: "Du-ne la Afrin!", in timp ce presedintele turc a tinut un discurs in sprijinul trupelor turce angajate in Siria.

Scena, care a fost difuzata in direct la televiziunea nationala, a starnit rapid o polemica de amploare. "Sa aduci un copil pe scena in fata a mii de oameni si sa-i binecuvantezi moartea este o mare greseala. Niciun copil nu ar trebui sa fie vreodata in umbra armelor si a fetei razboiului", a declarat Veli Agbaba, vicepresedintele Partidului Republican al Poporului (CHP), principalul partid de opozitie, pentru "Daily Telegraph". La scurt timp acestuia i s-a alaturat Partidului Democrat al Poporului (HPD). Pe contul sau de Twitter, partidul a denuntat cuvintele lui Erdogan, citeaza Rador.