Le Point: Incalzirea relatiilor dintre cele doua Corei il deruteaza pe Donald Trump

de I.B.     HotNews.ro
Miercuri, 14 februarie 2018, 2:28 Actualitate | Internaţional


Jocurile Olimpice de iarna 2018
Foto: Getty Images
Masina de postat pe Twitter s-a intepenit. Donald Trump s-a inchis intr-o tacere neobisnuita pe reteaua de socializare in spectaculosul week-end de apropiere olimpica intre cele doua Corei. Sora liderului suprem Kim Jong-un a dus o ofensiva de farmec istorica fata de Sud la deschiderea Jocurilor de iarna de la Pyeongchang, luand Casa Alba prin surprindere. Vicepresedintele Mike Pence a tratat deliberat cu dispret delegatia Nordului, evitand orice contact direct cu tanara Kim Yo-jong, in ciuda sperantelor Seulului, potrivit Rador, care citeaza Le Point.

In timpul sederii sale, trimisul lui Trump n-a clipit anuntand noi sanctiuni contra regimului "tiranic", ca pentru a administra un dus rece entuziasmului aliatului sau sud-coreean. Apoi s-a razgandit, depasit de noua dinamica diplomatica dintre cele doua Corei, obtinuta pe sub mana de China si de secretarul general al ONU, Antonio Gutteres. La bordul Air Force Two, pe drumul de intoarcere, Pence a intredeschis usa dialogului fara "preconditii", intr-un interviu pentru Washington Post.

O flexibilizare notabila a pozitiei administratiei Trump, care ceruse pana aunci ca Phenianul sa faca in prealabil concesii privind denuclearizarea inainte de a incepe orice discutie. Un viraj confirmat de atunci de secretarul de stat Rex Tillerson, in timpul unei vizite la Cairo. "Avem intr-adevar nevoie de discutii care sa preceada negocierile formale pentru a determina daca partile sunt gata sa se angajeze in ceva substantial", a declarat seful diplomatiei americane. Si deocamdata, n-a fost inca dezmintit de un tweet al presedintelui sau. "Nu-ti pierde timpul, Rex", batjocorise in octombrie Trump printr-un atac public eforturile diplomatice ale ministrului sau.

Destindere fragila

De asta data, voluntarismul presedintelui Moon Jae-in si deschiderea lui Kim zdruncina strategia americana. Invitandu-l pe Moon sa mearga la Phenian la un summit istoric, tanarul maresal a facut abil o bresa in alianta Seul-Washington. Mizand pe nationalismul coreean si pe dorinta de dialog a presedintelui de centru-stanga, statul paria incearca sa sparga izolarea diplomatica, pentru a usura povara sanctiunilor. Si fara indoiala, pentru a indeparta amenintarea unei lovituri militare. "Cele doua Corei au un interes comun sa previna un razboi. Vor fi tensiuni, dar americanilor le va fi greu sa blocheze acest summit", prevede Paik Haksoon, cercetator la Sejong Institute.

Paradoxal, politica de "presiune maximala" a lui Trump este pe cale sa dea roade. Si amenintarea voalata cu recurgerea la solutia militara are un rol fara indoiala in schimbarea de pozitie a lui Kim. "Pare ca se teme cu adevarat de o lovitura", apreciaza Fyodor Tertitsky, analist la NK News la Seul.  Strategia "focului si furiei" duce astazi la o dinamica diplomatica careia administratia Trump poate cu greu sa-i puna capat riscand sa fie la randul ei izolata, in vreme ce planeta se ingrijoreaza in fiecare zi un pic mai mult de riscurile unui conflict in Asia. Si chiar daca unii strategi vad in asta mai intai o smecherie tactica a liderului nord-coreean.

Dar aceasta destindere olimpica ar putea fi de scurta durata. "Nu este decat un armistitiu", a reamintit ministrul afacerilor externe francez, Jean-Yves Le Drian, trimisul lui Emmanuel Macron la ceremonia de deschidere. De la sfarsitul Jocurilor, escaladarea s-ar putea relua, indica majoritatea analistilor. Cu perspectiva unui prim test: tinerea manevrelor militare americano-sud-coreene programate in primavara si pe care Phenianul le denunta ca pe niste pregatiri de invazie. Cursa contra cronometru a inceput pentru Moon si diplomati pentru a ajunge sa produca progrese substantiale pentru a mentine dialogul in viata. "Se construiesc oameni de zapada incepand cu un bulgare modest", declarase voluntaristul Moon la deschiderea JO. Dupa ce a marcat un eseu frumos la Pyeongchang, ramane sa-l transforme. Si un simplu tweet al Casei Albe ar putea ameninta fragilul edificiu.



















1797 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    istoria se repeta (Miercuri, 14 februarie 2018, 2:48)

    Nevermind [utilizator]

    https://www.washingtonpost.com/news/fact-checker/wp/2017/08/09/history-lesson-why-did-bill-clintons-north-korea-deal-fail/?utm_term=.1f851e4d6088

    http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/content/article/2007/02/28/AR2007022801977.html?tid=a_inl

    Si cum unii nu invata ca nu e ok sa dea teapa, vor s-o faca si cu iranul si dupa aia tot ei sa se miorlaie.


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă