Presedintele turc Recep Tayyip Erdogan se va deplasa la Paris vineri pentru a se intalni cu omologul sau francez Emmanuel Macron, intr-un moment in care Ankara pare sa doreasca sa-si restabileasca relatiile cu Uniunea Europeana dupa ce acestea au traversat o grava criza in 2017, informeaza miercuri France Presse, citata de Agerpres.

Aceasta vizita, cea mai importanta a sefului statului turc intr-o tara a UE dupa puciul esuat din iulie 2016, va avea avea in centru dosarele regionale, precum conflictul sirian si statutul Ierusalimului, dar Parisul da asigurari ca problema drepturilor omului va fi de asemenea abordata.

De fapt, amploarea epurarilor efectuate de Ankara dupa tentativa de lovitura de stat i-a atras numeroase critici din partea partenerilor sai europeni, in special din partea Berlinului, ducand practic la o sistare a negocierilor in curs asupra candidaturii de aderare a Turciei la UE.

Peste 140.000 de persoane au fost destituite si suspendate si peste 55.000 au fost arestate, intre care cadre universitare, jurnalisti si militanti pro-kurzi.

Cancelarul german Angela Merkel a anuntat chiar la inceputul lunii septembrie ca este in favoarea unei sistari a acestor negocieri, in timp ce Emmanuel Macron a invitat cateva zile mai tarziu la "evitarea rupturii" intre UE si Turcia, calificand aceasta tara drept un "partener esential". Dar el si-a exprimat totusi ingrijorarea fata de "derive preocupante" din partea autoritatilor turce.

Erdogan a declarat saptamana trecuta ca vrea sa "aiba relatii bune cu UE si cu tarile din UE", cu scopul de a "reduce numarul inamicilor si a creste numarul prietenilor" Turciei.

El a salutat in special sprijinul Parisului, dar si al Berlinului, fata de condamnarea ferma a recunoasterii Ierusalimului drept capitala a Israelului de catre Washington.

"Ele nu ne-au lasat singuri in aceasta problema", spusese Erdogan.

"Apropiindu-se de Franta, tara majora a UE, Turcia incearca sa dea un nou elan candidaturii sale europene, mai ales intr-un moment in care tara se confrunta cu numeroase dificultati in Orientul Mijlociu (Siria, Irak) si cunoaste tensiuni diplomatice cu SUA", analizeaza Jana Jabbour, doctor asociat la CERI/Sciences Po, autoare a studiului "Turcia, inventie a unei diplomatii emergente" (CNRS, 2017).

Aceasta este prima vizita a presedintelui turc in Franta de la alegerea lui Emmanuel Macron in mai 2017, dar cei doi sefi de stat au avut deja ocazia sa se intalneasca in cursul unor summituri internationale.

Emmanuel Macron desfasoara de la alegerea sa o diplomatie hiperactiva cu scopul de a impune Franta pe scena internationala, revendicand un "discurs al adevarului si al pragmatismului" cu omologii sai internationali, precum rusul Vladimir Putin sau americanul Donald Trump.

De partea franceza, este vorba astfel - potrivit analistilor - de a intari cooperarea cu Turcia in dosare precum lupta impotriva terorismului si criza migrantilor.

"Emmanuel Macron negociaza cu Ankara in mod pragmatic: considera ca Turcia este un partener esential pentru Europa in aceste dosare, el incearca sa-l angajeze pe Erdogan si sa construiasca un nou raport cu Turcia, bazat pe interese reciproce", explica experta Jabbour, potrivit careia "Macron nu va sacrifica relatiile turco-franceze pe altarul apararii drepturilor omului".

Potrivit istoricului si politologului Samim Akgonul, profesor la Universitatea din Strasbourg, seful statului turc se duce la Paris "in absenta a ceva mai bun", pentru ca Ankara ar fi preferat - potrivit lui - o vizita la Berlin cu scopul de a restabili relatiile cu UE.

"El trebuia sa inceapa de undeva", apreciaza el, putin optimist cu privire la posibilitatea unei detensionari a relatiilor cu Bruxellesul in 2018. "Se poate vedea o schimbare in discurs, dar eu nu cred ca din punct de vedere structural relatiile pot avansa", afirma el.

In afara de problemele politice, cei doi sefi de stat ar urma sa abordeze probleme economice, dorind sa intareasca relatiile intre tarile lor in acest domeniu. Purtatorul de cuvant al presedintiei turce, Ibrahim Kalin, a declarat intr-un comunicat publicat duminica faptul ca Franta este "un aliat de prim-plan" si "un important partener economic si comercial".

In 2016, schimburile comerciale intre cele doua tari se ridicasera la 13,38 miliarde de dolari, potrivit cifrelor Ankarei.

De altfel, Turcia a semnat in noiembrie o scrisoare de intentie cu Franta si Italia, deschizand calea cumpararii de catre Ankara a unor rachete sol-aer de la consortiul franco-italian Eurosam.