Predicatorul turc Fethullah Gulen, care traieste in Statele Unite si pe care Ankara il desemneaza drept organizatorul tentativei de lovitura de stat de la 15 iulie 2016, a declarat marti ca el nu crede in extradarea sa in Turcia, intr-un interviu pentru postul de televiziune France 24, relateaza AFP, citata de News.ro.

Fethullah GulenFoto: AGERPRES

"Eu nu iau in serios aceasta amenintare, pentru ca oricare ar fi opinia personala (a presedintelui american Donald Trump), eu nu cred ca el va risca sa pateze reputatia Statelor Unite in lume pliindu-se cererilor nerezonabile ale presedintelui turc", a declarat el.

"Deci, nu sunt ingrijorat de aceasta posibilitate", a conchis Gulen.

Ankara, care a marcat pe 15 iulie un an de la puciul esuat, cere extradarea predicatorului, acuzat ca se afla in spatele tentativei militare de rasturnare a regimului Erdogan, si-i vizeaza pe sustinatorii sai intr-o epurare fara precedent.

Peste 50.000 de persoane au fost arestate, iar peste 100.000 destituite sau suspendate din functii.

"Erdogan incearca sa foloseasca puciul esuat sa-mi persecute si mai mult miscarea Hizmet (Serviciu, in turca), a spus predicatorul, care a indemnat la infiintarea unei comisii internationale de ancheta, din care sa faca parte "membri NATO, Curtii Penale Interntaionale (CPI) si Parlamentului European (PE)".