Guvernul ungar vrea sa limitele apelurile telefonice in vecinatatea oricaror viitoare eventuale atacuri teroriste, pentru a impiedica o suprasolicitare a retelelor de comunicatii si a evita interferenta cu serviciile de urgenta si salvare, relateaza AP, citata de Mediafax.

Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter a declarat joi ca, intre alte masuri, Guvernul vrea sa le impuna civililor sa trimita doar SMS-uri in zone afectate de eventuale atacuri teroriste.

Aspectele tehnice ale acestei masuri urmeaza sa fie stabilite impreuna cu firmele de telecomunicatii, a spus el.

Retelele de telecomunicatii se "prabusesc" adesea in urma unor atacuri teroriste, din cauza numarului mare de persoane care vor sa intre in legatura cu prieteni sau rude, a spus el.

O alternativa ar fi extinderea unei retele radio, deja utilizate exclusiv de politisti si de Agentia pentru managementul situatiilor de urgenta, la alte servicii, precum pompierii, ambulantele si spitalele.

Aceasta initiativa face parte dintr-un pachet mai larg de masuri in lupta impotriva terorismului, aflate in discutia Guvernului, care cauta de asemenea sa le ofere serviciilor de informatii un acces mai mare la tranzactii financiare si comunicatii personale.