Luxembourg: Parlamentul aproba schimbul automat de informatii financiare cu SUA, pentru a limita evaziunea fiscala

de I.C.     HotNews.ro
Miercuri, 1 iulie 2015, 21:30 Actualitate | Internaţional


Parlamentul luxemburghez a adoptat miercuri cu majoritate de voturi un proiect de lege care prevede schimbul automat de informatii cu Fiscul american, fapt ce va impiedica bancile din Luxembourg sa se ascunda in spatele secretului bancar, transmite AFP.

In martie 2014 a fost semnat un acord interguvernamental intre Luxembourg si SUA care prevedea schimbul automat de date financiare, in cadrul legii americane FATCA (Foreign Account Tax Compliance Act) care impune schimbul automat prin acorduri bilaterale.

Astfel bancile straine sunt obligate sa informeze sistematic Fiscul american cu privire la conturile si activele detinute de contribuabilii americani.

Bancile luxemburgheze ar trebui sa transmita catre administratia fiscala a Marelui Ducat, incepand cu 31 iulie, datele fiscale ale clientilor americani. Fiscul luxemburghez le va trimite omologului american, incepand cu 30 septembrie.

Legea FATCA, destinata luptei impotriva evaziunii fiscale, vizeaza peste 100.000 de institutii bancare din intreaga lume. Bancile care nu se conformeaza cu aceasta lege vor trebui sa aplice o taxa de 30% la sursa asupra veniturilor americane care le sunt puse in grija.

Proiectul de lege luxemburghez prevede amenzi care pot sa mearga pana la 250.000 de euro daca bancile nu comunica in limitele normative cu administratia fiscala a Marelui Ducat.

Pana in ianuarie 2015, 54 de state au semnat un acord interguvernamental cu SUA, potrivit unui raport oficial al autoritatilor din Luxembourg. Printre ele se numara Germania, Franta, Elvetia si Marea Britanie.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















416 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by