Secretarul american de stat John Kerry se va deplasa vineri la Viena pentru a participa la negocierile internationale privind programul nuclear iranian, cu cateva zile inainte de termenul de 30 iunie fixat pentru obtinerea unui acord definitiv, a anuntat miercuri Departamentul de Stat, citat de AFP.

John Kerry va lua parte la discutiile intre grupul asa-numit "5+1" (SUA, China, Rusia, Franta, Marea Britanie, Germania) si Iran, desfasurate sub egida UE, conform unui comunicat al purtatorului de cuvant al diplomatiei americane, John Kirby.

Deplasarea sefului diplomatiei americane in capitala austriaca - unde se desfasoara de la inceputul lui iunie o sesiune de negocieri la nivel de experti si directori politici - ar trebui sa fie urmata de sosirea altor ministri de externe, citeaza Agerpres..

Este prima deplasare externa a lui John Kerry de o luna, dupa ce si-a rupt femurul piciorului drept cazand de pe bicicleta, la finalul lunii mai, in Alpii francezi. El a fost operat, si-a reluat munca, dar este in continuare convalescent si se deplaseaza cu carje.

Neobositul secretar de stat, in varsta de 71 de ani, a dat totusi asigurari ca vrea sa incheie in persoana negocierile din dosarul nuclear iranian, carora le-a consacrat o buna parte din mandatul sau inceput in 2013.

Maratonul diplomatic international pentru un acord cu Iranul care sa garanteze ca acest stat nu va dezvolta arma nucleara a intrat in aceasta saptamana in ultima linie dreapta. Atat pentru grupul "5+1", cat si pentru Iran, urmatoarele zile si nopti de negocieri ar urma sa incheie 20 de luni de discutii intense, ajunse uneori pana in pragul unei rupturi.

Obiectivul este simplu: statele occidentale vor sa se asigure ca o perioada cat mai lunga posibila programul nuclear iranian va fi exclusiv civil, in schimbul unei ridicari a sanctiunilor care afecteaza economia puterii regionale siite de 78 de milioane de locuitori.

Documentul prin care se va consfinti acest acord este unul de 40-50 de pagini, continand numeroase detalii care sunt negociate bucata cu bucata.

Cele doua parti, ca de obicei cand se apropie data-limita, subliniaza ca persista dezacorduri importante, pana in punctul in care termenul pentru parafarea intelegerii ar putea fi amanat cu cateva zile, noteaza AFP.