Kremlinul, acuzat de sprijinirea rebelilor din estul Ucrainei, neaga ca ar fi in spatele separatistilor, ai caror lideri principali nu ascund insa ca sunt rusi si ca sunt inspirati de ideea unei "Rusii mari", scrie AFP. Alexander Borodai, "premierul" autoproclamatei Republicii populare Donetsk (DNR), Igor Strelkov, "ministru al Apararii" si Vladimir Antiufeev, noul numar doi din guvernul separatist, sunt cetatenii rusi care au preluat conducerea miscarii.

De la sosirea sa in Donetsk in mijlocul lunii iulie, Vladimir Antioufeev s-a prezentat jurnalistilor: "Antiufeev Vladimir Iourevitch, nascut in 1951, rus, cetatean al Federatiei Ruse. Toata viata mea am servit in lupta contra national-fascismului in Letonia, Moldova si Georgia, iar acum in Ucraina".

Cei trei barbati au in comun o vizita in Transnistria, o mica republica separatista pro-rusa din estul Moldovei. Daca astazi spun ca au fost doar in trecere, Borodai si Strelkov au fost "voluntari" in regiune imediat dupa prabusirea URSS. Iar Antiufeev a petrecut mai mult de 20 de ani ca sef al KGB-ului local - numele sau, cu aceasta titulatura, a fost plasat in 2004 pe o lista a persoanelor vizate de sanctiuni impuse de Uniunea Europeana - inainte de a pleca pe motiv de "dezacorduri politice" dupa alegerea unui nou "presedinte", la inceputul lui 2012.

Planuri pe termen lung

Pentru Alexander Borodai, aceasta prezenta rusa in fruntea miscarii este "normala, naturala", pentru ca separatistii nevoie de "forte, abilitati si de calitate." "Toate ghideaza miscarea de eliberare din Donbass catre Moscova", a explicat el la mijlocul lunii iulie, oferind asigurari, in prezenta lui Antiufeev, ca "vor fi din ce in ce mai multi oamenii din Moscova in DNR".

Caci pentru cei trei lideri separatisti, Ucraina nu este altceva decat un construct artificial menit sa explodeze intre un vest sub influenta ungara si poloneza si intre un est cu orase fondate de tari, numit Novorossia si atasat sau aproapiat de Rusia.

Pentru Oazu Natoi, de la Institutul de Politici Publice din Chisinau, Moldova, "aparitia unor oameni ca Antiufeev in estul Ucrainei arata ca Rusia are planuri pe termen lung" pentru a incerca "sa organizeze o Transnistrie ucraineana", pol de instabilitate la granita cu vecinul sau.

Analistul nu are nicio indoiala: "Rusia trimite in regiunea ofiteri care au experienta in acest tip de operatiune. Formal, sunt scosi in rezerva, s-au retras. Insa in realitate, sunt condusi de Moscova si de servicii speciale. Aparitia lui Antiufeev in estul Ucrainei si numirea sa ca viceprim-ministru este un exemplu elocvent al acestei strategii".

In ceea ce priveste legaturile cu serviciile rusesti, Igor Strelkov a recunoscut pana in martie 2013 ca a fost un ofiter FSB, serviciile interne de securitate din Rusia din care a facut parte si Vladimir Putin o buna parte a carierei sale. El a explicat ca luptat, in afara de in Transnistria, cu sarbii din Bosnia in 1992 si in cele doua razboaie din Cecenia. Ucraina il acuza ca ar fi ofiter GRU, serviciile secrete militara rusesti.

Soldatii imperiului

Vladimir Antiufeev neaga orice legatura cu Moscova. ¬Doctor in stiinte politice", Antiufeev a scris o lucrare despre "geo-strategia Rusiei in directia sud-vestica".

"Este suficient sa ii citesti biografia ca sa intelegi: el este un cetatean al URSS, pentru care URSS continua sa traiasca - in Transnistria sau Donetsk. El apartine celor uniti de ideea imperialista, care se afla in contact de zeci de ani, o comunitate a <> sau a Uniunii Sovietice", spunde despre el analistul rus Konstantin Kalatchev, din cadrul Grupului de Experti Politici de la Moscova.

De fapt, parcursul celor trei figuri vizibile ale DNR se citeste ca o litanie de interventii mai mult sau mai putin directe facute in ultimii douazeci de ani de Moscova.

In ceea ce priveste o legatura directa de subordonare, pentru Kalatchev "in cazul in care Moscova este Putin, atunci nu Moscova" i-a trimis in Ucraina.

"Dar <>", spune expertul. "Exista ulii si porumbei, oameni care sustin aceste republici din convingere sau pentru ca este de datoria lor sa o faca. Aceasta este o mare retea condusa de unii oficiali de la Moscova (Viceprim-ministru Dmitri) Rogozin, spre exemplu. Republicile populare Donetsk si Lugansk au suficienti partiani la Moscova".