Politia britanica a arestat doi barbati dupa ce au intrat fraudulos in Palatul Buckingham, aceasta fiind considerata cea mai grava bresa de securitate la palat din ultimii 30 de ani, relateaza Reuters.

Palatul BuckinghamFoto: Agerpres

Un purtator de cuvant al politiei a declarat ca un barbat a fost gasit in palat in zona deschisa publicului in jurul orei 22.30 luni. El a reusit sa sara un gard si sa intre in curtea palatului.

A fost arestat pentru furt, violarea proprietatii si daune, iar un altul a fost arestat in afara palatului, pentru complicitate la jaf.

Acestia au fost eliberati pe cautiune.

"Niciun membru al familiei regale nu se afla la acel moment in Palat", a declarat purtatorul de cuvant.

Cel mai cunoscut caz al intrarii frauduloase in Palatul Buckingham s-a petrecut in 1982, cand un barbat a urcat pe sistemul de tevi si a ajuns in dormitorul reginei, in timp ce ea dormea. Potrivit unor relatari, el a stat pe pat si a vorbit cu regina pana cand a intrat politia sa il aresteze.