Dupa episoadele violente din timpul saptamanii, Egiptul a trait sambata o noua zi de proteste. Fratia Musulmana a lansat un nou apel, cerand o saptamana de proteste, in conditiile in care in urma cu o zi peste 1.000 dintre membrii sai au fost arestati. La primele ore ale diminetii, dupa un asediu de o noapte, armata a intrat fara a fi nevoie sa recurga la forta intr-o moschee din Cairo unde se retrasesera mai multi manifestanti islamisti.

Armata in fata moscheii Al-Fateh din CairoFoto: Agerpres/AP

ora 20:17 Numarul bisericilor si al institutiilor crestine (ortodoxe, catolice sau protestante) din Egipt incendiate sau atacate in violentele din ultimele zile a ajuns la 49, relateaza sambata agentia EFE citandu-l pe Rafic Greiche, purtator de cuvant al preotilor catolici copti egipteni, potrivit Agerpres. Pe langa biserici, au mai fost atacate manastiri si scoli crestine, dar si magazine apartinand membrilor acestei confesiuni.

ora 17:47 Partizanii presedintelui demis Mohamed Morsi, baricadati de vineri in moscheea Al-Fateh din Cairo, au fost evacuati in totalitate sambata dupa-amiaza de armata egipteana, au anuntat surse din serviciile de securitate pentru AFP.

Fortele de ordine au preluat si controlul asupra minaretului moscheii, de unde, potrivit agentiei de stat Mena, au fost trase mai multe focuri de arma asupra armatei.

Ora 17:01 Ministerul Afacerilor Externe a emis sambata o noua atentionare de calatorie in Egipt avertizand ca situatia de criza continua, iar aceasta se poate extinde pe intreg teritoriul Egiptului.

MAE aminteste ca "incepand cu data de 14 august 2013, autoritatile egiptene au anuntat ca s-a instituit starea de urgenta si au fost impuse restrictii de circulatie, care se aplica in 14 guvernorate, respectiv in Cairo, Giza, Alexandria, Suez, Ismailia, Assiut, Sohag, Beni Suef, Minya, Beheira, South Sinai, North Sinai, Fayoum si Qena".

Ca urmare a decretarii starii de urgenta, valabila pentru un interval de 30 de zile, este interzisa circulatia in intervalul orar 19:00 si 6:00.

Se recomanda cetatenilor romani care au programate sejururi in statiunile de la Marea Rosie sa le reprogrameze, iar celor aflati in statiunile Hurghada si Sharm el Sheikh sa nu paraseasca zona hotelurilor si sa renunte la excursiile ce presupun deplasarea in afara lor. Siturile arheologice si muzeele sunt inchise pe o perioada nedeterminata.

Totodata, MAE recomanda operatorilor romani din turism sa manifeste maximum de profesionalism si sa nu riste viata cetatenilor romani in baza asigurarilor primite de la operatorii egipteni privind siguranta statiunilor egiptene.

"Cetatenii romani care se afla in aceasta tara sunt sfatuiti sa se adreseze Ambasadei Romaniei in Egipt si sa isi anunte prezenta in regiune, comunicand coordonatele personale, pentru a putea fi contactati in situatii de urgenta", mai precizeaza MAE.

ora 15:53 Premierul egiptean Hazem el-Beblawi a propus dizolvarea Fratiei Musulmane, iar ideea este analizata de Guvernul de la Cairo, a declarat sambata un purtator de cuvant al guvernului, citat de Reuters.

Beblawi a inaintat propunerea ministrului pentru Afaceri Sociale, in a carui responsabilitate intra si acordarea licentelor pentru organizatiile non-guvernamentale, a precizat reprezentantul guvernamental.

ora 15:30 Ministerul Sanatatii a facut public un nou bilat, anuntand ca 173 de persoane, dintre care 95 din Cairo, si-au pierdut viata vineri.

Ministerul a precizat ca s-au inregsitrat 1.330 de raniti la nivel national, dintre care 595 in Cairo.

Printre victimele de vineri se numara si Ammar Badie, fiul liderului Fratiei Musulmane.

Unul dintre fii generalului Guide Mohamed Badie a fost omorat vineri, in timpul protestelor din "ziua maniei", a anuntat sambata Partidul Libertatii si Justitiei, aripa politica a miscarii Fratia Musulmana, pe pagina sa de Facebook, potrivit Reuters.

Ammar Badie, in varsta de 38 de ani, a murit ca urmare a ranilor provocate de un glont in timp ce participa la protestele de vineri din Piata Ramses, se precizeaza in anunt.

ora 14:57 Martori din moscheea Al-Fateh au declarat telefonic pentru Al Jazeera ca se trage in interiorul moscheii. Este neclar daca focul a fost deschis de armata sau de protestatari. Schimbul de focuri a durat circa o ora.

In imagini difuzate de postuld e televiziune amintit se poate observa ca o persoana trage din minaretul moscheii, in timp ce armata a deschis focul din strada. Pe minaret se pot vedea urmele gloantelor trase de la sol.

Interventia are loc la o zi dupa ce confruntarile dintre manifestanti si autoritati s-au soldat, potrivit bilanturilor recente, cu moartea a cel putin 83 de persoane si ranirea a peste 1.000.

Egiptenii au iesit vineri in strada, pentru o "zi a maniei", ca raspuns la evenimentele de miercuri, cand dispersarea sangeroasa, la Cairo, a manifestantilor care cereau revenirea primului presedinte egiptean ales democratic, islamistul Mohamed Morsi, destituit de armata, a provocat circa 600 de morti si mii de raniti.

Postul privat de televiziune egiptean ONTV a transmis in direct, sambata dimineata, imagini cu soldatii care au intrat in moscheea Al-Fateh, din centrul orasului Cairo, in timp ce postul de televiziune Al-Jazeera Egipt a transmis imagini cu militari in interiorul asezamantului de cult. Din imagini parea ca soldatii negociaza cu manifestantii pentru a-i determina sa paraseasca edificiul religios.

Live Stream ONTV:

Un manifestant din interiorul moscheii a declarat telefonic pentru AFP ca protestatarii solicita sa nu fie arestati sau atacati de civilii aparent ostili adunati in fata moscheii.

Corespondentul Al-Jazeera a explicat ca doua grupuri de manifestanti, in mare parte femei, au fost escortate afara din moschee, protejate de fortele de ordine. In moschee au ramas barbatii, care refuza sa paraseasca edificiul pentru ca autoritatile vor sa ii duca la sediul politiei pentru a da declaratii cu privire la incidentele violente de vineri.

Jurnalistul a mai precizat ca mai multe persoane, oponenti ai lui Morsi, s-au adunat dimineata in fata moscheii si par a fi ostili celor din interiorul cladirii, politia fiind nevoita sa intervina pentru a-i impiedica sa ia cu asalt institutia religioasa. El a precizat ca echipa Al Jazeera a plecat din mijlocul multimii de teama de a nu fi, la randul lor atacati, adaugand ca, din informatiile pe care le detine, mai multi jurnalisti italieni au fost atacati, strainii fiind perceputi drept tinte.

Politia a inceput vineri seara asediul moscheii in care se refugiasera aproape o mie de persoane, a declarat un alt protestatar pentru AFP. Numarul manifestantilor din moschee nu a putut fi confirmat din surse independente.

La inceputul asediului au fost trase focuri de arma, aparent de ambele parti, insa ulterior acestea au incetat.

Live Stream Al-Jazeera (in engleza):