Presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a afirmat joi ca este "imposibila" gratierea Iuliei Timoshenko, aflata in inchisoare, atata vreme cat exista alte doua dosare impotriva sa, scrie AFP.

"Atata vreme cat justitia nu si-a terminat afacerile cu Timoshenko, este imposibil sa examinam o eventuala gratiere", a precizat Ianukovici, in fata presei, in cadrul unei vizite la Mykolaiv (sudul Ucrainei).

"Exista in prezent doua procese care o vizeaza pe Timoshenko. Cu cat se termina mai devreme, cu atat mai devreme va fi posibila inceperea unui examinari a chestiunii gratierii", a adaugat presedintele ucrainean.

Aceasta declaratie vine la trei zile dupa ce avocatul Iuliei Timoshenko a cerut inca o data eliberarea clientei sale, precum si "reabilitarea completa".

Incarcerata din august 2011, Iulia Timoshenko a fost condamnata doua luni mai tarziu la sapte ani de inchisoare pentru abuz de putere. Ea este acum judecata pentru frauda fiscala si este pusa sub acuzare pentru complicitate la uciderea unui deputat, in 1996.

Aceste anchete au provocat o grava criza intre Ucraina si Uniunea Europeana, care considera ca exista motive politice in aceste dosare judiciare, solicitand eliberarea opozantei.

Viktor Ianukovici l-a gratiat duminica pe Iuri Lutsenko, fost ministru de Interne si aliat al Iuliei Timoshenko, arestat in 2010 si condamnat in 2012 la patru ani de inchisoare pentru abuz de putere si deturnare de fonduri.

Aceasta gratiere a fost interpretata drept un gest bunavointa din partea presedintelui, pentru a incerca dezamorsarea crizei cu UE si a tensiunilor cu opozitia.