Partidul de guvernamant din Ungaria a renuntat vineri la planurile de a introduce masura de inregistrare obligatorie a alegatorilor inainte de a putea vota pentru alegerile din 2014, dupa ce Curtea Constitutionala a decis ca aceasta este neconstitutionla, intrucat limiteaza dreptul de vot, relateaza Reuters.

Decizia Curtii reprezinta o lovitura puternica primita de premierul Viktor Orban. Cei care au criticat masura sustin ca aceasta impune restrictii asupra unui pilon de baza al democratiei si ar descuraja grupurile mai mare de indecisi.

Fidesz a aprobat in noiembrie noul sistem de vot, unul dintre cei mai contestati pasi catre indeplinirea reformelor aliantei aflata la putere, care includ schimbarea constitutiei. Criticii sustin ca aceste reforme urmaresc intarirea puterii Fidesz.

"Tinand cont de practica Curtii Europene pentru Drepturile Omului, Curtea Constitutionala a stabilit ca, pentru cetatenii cu resedinta in Ungaria, obligativitatea inregistrarii reprezinta o restrictie inutila a dreptului de vot si este prin urmara neconstitutionala", a precizat curtea intr-un comunicat.

Aceasta a adaugat in schimb ca masura de inregistrare pentru ungurii care locuiesc in strainatate este justificata.

Schimbarea ar fi presupus ca 8 milioane de votanti sa se inregistreze, fizic sau online, cu cel putin doua saptamani inainte de ziua alegerilor din 2014. In prezent, alegatorii trebuie doar sa se prezinte la urne in ziua alegerilor pentru a fi identificati intr-o baza de date pre-existenta si sa isi exprime votul.

Curtea a mai precizat si ca anumite aspecte ale legii legate de campaniile politice impun restrictii "grav disproportionate" asupra libertatii de opinie si libertatii presei.

Fidesz sustine ca inregistrarea ar fi necesara pentru ca astfel noi alegatori de origine ungara care locuiesc in afara ar putea primi dreptul de a vota, iar numarul acestora este estimat a fi de aproape 500.000.

Un sondaj realizat in luna septembrie arata ca 4 din 5 persoane se opun masurii de inregistrare. Sondajele de opinie arata ca indecisii reprezinta circa jumatate dintre alegatori, Fidesz fiind in continuare pe primul loc in fata socialistilor, insa cu o diferenta mult mai mica decat in 2010.