Furtuni de zapada paralizeaza miercuri transporturile in nord-estul si estul Bulgariei, in conditiile in care traficul din sud este in continuare suspendat dupa inundatiile de luni, in urma carora opt oameni si-au pierdut viata, relateaza AFP.

O zi de doliu national a fost decretata miercuri in memoria persoanelor decedate in inundatiile din localitatea Bisser.

Doi locuitori sunt in continuare dati disparuti. Numeroase cladiri au fost distruse si multe animale au murit inecate.

Comisarul european insarcinat cu ajutorul umanitar de urgenta, bulgara Kristalina Georgieva, a apreciat miercuri, la Sofia, ca inundatii si mai grave sunt posibile in primavara, in Europa, din cauza caderilor masive de zapada.

"Dupa o iarna dura riscam o primavara dura, in fata careia trebuie sa ne pregatim", a declarat aceasta.

Polonia, Italia si Olanda au trimis Bulgariei ajutoare de urgenta, in special corturi si materiale pentru consolidarea digurilor.

Principalul punct de frontiera bulgaro-turc Kapitan-Andreevo (sud-est) ramane inchis din cauza apelor care au inundat drumurile din regiune, dupa ce au depasit barajele.

In paralel, furtuni violente de zapada afecteaza campia Dunarii din nord-est, unde traficul este suspendat de marti.

Principalul punct de frontiera bulgaro-roman Ruse-Giurgiu este inchis. Navigatia este suspendata de marti, in conditiile in care gheata acopera 90% din fluviu la nivelul orasului Ruse.

Marile porturi la Marea Neagra, Varna si Burgas (est) erau si ele inchise, din cauza vantului violent.

Scolile raman inchise in toata tara pana la sfarsitul saptamanii, din cauza caderilor de zapada urmate de un nou val de frig siberian, cu temperaturi care au coborat pana la -20 de grade.