Realizat de Sylvain Chomet care a adaptat un scenariu de sertar al lui Jacques Tati, "Iluzionistul" e un film de o incredibilă tandreţe despre iubire, magie şi artă, dar mai ales un omagiu adus geniului lui Jacques Tati. Autorul filmului "Tripletele din Belleville" a găsit formula ideală pentru a face în animaţie echivalentul a ceea ce ar fi făcut, probabil, Jacques Tati dacă ar fi regizat filmul al cărui scenariu l-a scris.
Se pare că acesta a fost şi scopul, orgoliul său artistic reducându-se la ambiţia de a face filmul care i-ar fi plăcut lui Tati. De altfel, cea care a urnit angrenajul a fost Sophie Tatischeff, fiica lui Jacques Tati, care s-a gândit la Sylvain Chomet când a văzut "Tripletele din Belleville" şi a decis să-i dea pe mână scenariul scris de tatăl său în urmă cu 50 de ani.
În primul rând, Chomet face din eroul său, pe nume Tatischeff (care era numele din buletin al lui Jacques Tati) varianta animată a domnului Hulot din filmele acestuia - adică silueta lungă şi frântă a lui Jacques Tati, cu mobilitatea lui accidentată şi expresivitatea corporală antrenată în spectacole de pantomimă.
Noul mediu de expresie pune o ramă suplimentară peste universul cineastului francez cu nedrept de puţine filme, pentru că pe ecran nu îl vedem doar pe domnul Hulot (sau, mai exact, varianta desenată şi animată a acestuia) ci, în acelaşi timp, şi pe domnul Tati (cu varianta sa animată şi desenată, mai ales că îi poartă şi numele).
E un joc de oglinzi în care nu te pierzi pentru că, de fapt, nici nu te deranjează. Şi nu-i dai prea mare atenţie decât, poate, atunci când ecranul de cinema va funcţiona efectiv ca o oglindă (nu spunem mai mult), în cel mai spectaculos (şi mult prea scurt) moment al filmului.
"Iluzionistul", care are toate şansele să fie distins, în 4 decembrie, cu premiul acordat de Academia Europeană de Film celui mai bun lungmetraj european de animaţie (HotNews.ro va fi la Tallinn, în Estonia, şi vă va da informaţia la cald), urmăreşte un moment din viaţa unui iluzionist pe nume Tatischeff, undeva prin anii 50-60.
Arta sa nu mai e dorită, public nu prea mai are. În vogă sunt rockerii după care fetele îşi smulg părul din cap, aşa că Tatischeff, ale cărui unice posesii sunt un mic geamantan şi o cutie cu iepurele pe care îl foloseşte pe scenă (un grăsan mofluz, uneori agresiv) călătoreşte prin Marea Britanie, din Londra până în Irlanda şi Scoţia, pentru a-şi câştiga zilele.
Nici unde se agaţă harta-n cui nu are noroc cu magia sa. În satul unde tocmai a ajuns electricitatea, aprinderea primului bec e evenimentul anului, iar numărul lui Tatischeff e umbrit de apariţia tonomatului. Cazul lui Tatischeff nu e singular. Când va ajunge la Edinburgh, va locui într-un hotel alături de un clovn, un marionetist şi trei trapezişti, care cu toţii şi-au pierdut slujbele şi, dacă nu-şi pun ştreangul de gât, se reprofilează.
Dacă domnul Hulot se ciocnea în filmele lui Jacques Tati de lumea modernă aşa cum se ciocnea de geamurile transparente ale noilor clădiri, în anul 2009 (când filmul a avut premiera) arta lui Jacques Tati poate fi percepută ca magie pură. Filmul lui Sylvain Chomet nu are doar parfumul unui film de Jacques Tati, dar şi amărăciunea cineastului care s-a chinuit cumplit să strângă bani pentru a-şi face filmele, simţind pe pielea lui ce înseamnă să te lupţi şi cu tonomatul, şi cu rockerii.
Nimic, totuşi, contondent în acest film, doar multă tristeţe legată nu doar de artiştii de modă veche, dedicaţi unor arte care nu mai sunt prizate, dar legată şi de oamenii singuri. Tatischeff e şi el singur până când cunoaşte o fată pe care o cucereşte cu mici numere de iluzionism (pe care ea le interpretează ca magie.).
Tatischeff va accepta slujbe uneori înjositoare, dar secrete, pentru a-i cumpăra fetei haine şi pantofi frumoşi pe care ea, în inocenţa ei, le crede obţinute tot prin intermediul magiei.
Sylvain Chomet colorează scenariul lui Jacques Tati (care nu are dialoguri propriu-zise, ci tipicele dialoguri semi-onomatopeice din filmele sale) în nuanţe blânde şi calde, găsind relaţii discrete între elementele unor cadre consecutive sau în interiorul aceluiaşi cadru. De aceea îţi trebuie multă atenţie pentru a observa toate detaliile de care filmul nu duce lipsă.
De pildă, ce dovadă mai bună pentru inocenţa fetei decât momentul în care, uitându-se pe geam, vede copacul din faţa casei complet albit, dar nu realizează că din cauza vântului puful cu care o femeie umplea o pernă a zburat, aşa că se duce zgribulită la cămin şi face focul, crezând că a venit iarna?
Sylvain Chomet surprinde prin mijloacele tradiţionale ale artei sale o lume care nu mai există. Filmul său e frumos şi delicat ca un puf de gâscă. Dacă îl vezi când eşti obosit sau prost dispus, e foarte posibil să nu te impresioneze prin nimic.
"Iluzionistul"/"L'Illusioniste" - regia Sylvain Chomet, film adaptat de Sylvain Chomet după scenariul Jacques Tati. Premiera românească - 3 decembrie
0
2
