Cea de-a zecea editie a Festivalului International de Film Independent Anonimul, care se va desfasura in perioada 9-18 august, la Sfantu Gheorghe, in Delta Dunarii, va aduce in atentia cinefililor proiectii precum "Sunt o baba comunista" sau "Roxanne".

Potrivit unui comunicat citat de Agerpres, pelicula "Sunt o baba comunista", in regia lui Stere Gulea, va fi proiectat in avanpremiera la festival, in deschiderea Serii Filmului Romanesc, marti, 13 august, in prezenta regizorului.

Filmul Roxanne, care reprezinta debutul in lungmetraj al regizorului Valentin Hotea, va fi prezentat in premiera mondiala in cadrul sectiunii Cineasti del presente - Festivalul International de Film de la Locarno, va fi proiectat in premiera nationala in inchiderea festivalului de film Anonimul, in prezenta unei parti din echipa, mai sustin organizatorii.

O alta premiera prezentata la Anonimul, in cadrul Serii HBO, este si "Viata mea cu Liberace'/' Behind the Candelabra", in regia lui Steven Soderbergh.

Pianist virtuoz, entertainer si star flamboaiant pe scena si in televiziune, Liberace a trait opulent si si-a asumat un stil de viata caracterizat de excese atat pe scena, cat si in afara ei.

Pentru "Viata mea cu Liberace/ Behind the Candelabra", Steven Soderbergh lucreaza din nou cu Michael Douglas, Matt Damon, precum si cu producatorul executiv Jerry Weintraub, dupa un scenariu al lui Richard LaGravenese.

Proiectat in cadrul Competitiei Oficiale la Cannes in 2013, filmul va fi prezentat la Anonimul joi, 15 august.

Documentarul "Anul Dragonului", regia Iulian Manuel Ghervas si Adina Popescu, va fi de asemenea proiectat la festival.

Editia a X-a a Festivalului International de Film Independent Anonimul este organizata de Fundatia Anonimul, cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei, Uniunii Cineastilor din Romania, Consiliului Judetean Tulcea, Institutului Cultural Roman si Televiziunii Romane- coproducator.