Lungmetrajul Periferic, in regia lui Bogdan George Apetri, va fi prezentat la cea de-a patra editie a First Film Festival din China. Festivalul, dedicat regizorilor debutanti, se desfasoara in perioada 26 octombrie – 9 noiembrie 2011 in cinci orase. Cele 50 de debuturi regizorale cuprinse in program vor fi proiectate in universitatile din Beijing, Shanghai, Tianjin, Nanning si Jinan.

First Film Festival din ChinaFoto: ICR

Regizorul Bogdan George Apetri va fi prezent la cele trei proiectii ale filmului Periferic, programate pentru 30 octombrie (Beijing Foreign Studies University), 1 noiembrie (Guangxi University Nanning) și 3 noiembrie (Shandong Normal University Jinan). Participarea regizorului George Bogdan Apetri la First Film Festival este sprijinita de Institutul Cultural Roman.

Periferic a avut premiera mondiala la Festivalul International de Film de la Locarno, in cadrul caruia Ana Ularu a primit Prix Boccalino de la Presse – premiul criticii elvetiene pentru cea mai buna actrita. Filmul a mai primit premiul special al juriului pentru scenariu si premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Varsovia, precum și Premiul FIPRESCI la Festivalul International de la Viena.