Sectia pentru Judecatori in materie disciplinara a CSM a decis, miercuri, sanctionarea cu excluderea din magistratura a judecatorului Dumitru Mircea Dinica, de la Judecatoria Constanta, acesta fiind acuzat ca a hartuit o grefiera, relateaza Agerpres. Hotararea poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de cinci judecatori al Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Potrivit unui comunicat al CSM, pe 22 iunie 2010, o grefiera de la Judecatoria Constanta a inaintat o sesizare catre CSM, prin care solicita sanctionarea judecatorului Dumitru Mircea Dinica, pentru ca, in timpul programului de lucru, a manifestat un comportament necorespunzator fata de aceasta.

Astfel, judecatorul a invitat-o insistent pe grefiera in biroul lui, sub pretextul de a-i preda dosarele aflate la primul termen de judecata, iar, in timp ce grefiera se indrepta spre iesirea din birou, magistratul a cuprins-o cu mainile de solduri spunandu-i "ce ma ispitesti".

Comisia de disciplina a descoperit ca judecatorul Dumitru Mircea Dinica a manifestat o astfel de atitudine si fata de alte doua grefiere, pe una atingand-o intr-un mod necuviincios in spate, iar pe cealalta prinzand-o de mana, fara voia acesteia, intr-un mod perceput de femeie ca denotand un interes de o cu totul alta natura decat profesionala.

CSM arata ca imprejurarea ca nu au mai fost alte persoane martore la incident le-au determinat pe grefiere sa nu formuleze plangere.

Inspectia judiciara a reusit sa ia o declaratie unui jandarm, care a fost martor la unul dintre incidente.

"(...) In timp ce discutam cu domnul judecator, care venise sa-mi aduca cheile de la nivelul I, a venit si grefiera X.X.., care a venit sa ia cheile de la nivelul II; in momentul in care aceasta a intrat, domnul judecator a spus "ce fata frumoasa", la care grefiera nu a raspuns si si-a luat cheile; cand a plecat trecand pe langa ea, domnul judecator a prins-o de incheietura mainii si i-a spus sa stea putin, dar grefiera si-a tras mana spunand ca are treaba. A fost un moment jenant si pentru mine", a declarat martorul.

In urma unui control al Inspectiei Judiciare, s-a mai constatat ca, la data de 15 iulie 2010, judecatorul inregistra un numar de 124 de hotarari civile neredactate, dintre care un numar de doua sentinte au fost pronuntate in luna octombrie 2009, cinci hotarari pronuntate in luna noiembrie 2009, 11 hotarari pronuntate in luna ianuarie 2010, 13 hotarari pronuntate in luna februarie 2010, 23 de hotarari pronuntate in luna martie 2010 si 29 de sentinte in luna aprilie 2010.