Am stat o saptamana de zile in mijlocul unor comunitati de romi din Capitala. Impreuna cu o studenta de la University of Miami am incercat sa relatam despre accesul populatiei roma la sanatate. Ne-am pus niste intrebari de bun simt: cat de greu le este sa aiba acces la un cabinet medical, la o sectie de specialitate a unui spital tinand cont ca majoritatea au inca probleme cu actele de identitate, sau mai bine zis cu lipsa lor. Sunt discriminati pentru ca sunt romi sau sunt tratati ca orice alt pacient?
Misiunea noastra a fost ingreunata si de faptul ca materialul trebuia filmat, aveam doua camere video la noi si vroiam sa facem si fotografii. Convinge tu un rom sa stea in fata camerei si sa vorbeasca despre problemele lui fara sa-i dai bani, incercand sa-i explici ca esti dat afara in meseria asta, daca oferi bani sursei tale. Greu.
Primul cartier in care am mers este la un sfert de ora de centrul Bucurestiului, in zona Amurgului - Ferentari. Blocurile sunt mini-ghetouri. Fara apa rece, fara lumina, miros de urina si mizerie de la parter la ultimul etaj. Familia cu care am vorbit avea 4 copii, mama de 24 de ani avusese recent probleme de sanatate: o pierdere de sarcina netratata corespunzator in seara in care pacienta s-a dus la Spitalul Municipal.
"Nu stiti si dumneavoastra un voluntariat pentru mine, asa, in tarile nordice?"
Domnul cu care am mers in mijlocul comunitatii, Edi Adrian, este reprezentant de etnie si consilier la Consiliul Bucuresti; ne-a spus sa nu mergem cu mana goala, sa facem vreo 6 pachete cu pufuleti, stick-suri, ciocolati, dulciuri de care se bucura pustii. Executat, luat americanca de mama, mers in supermarket, facut 6 pungi cu chips-uri, ciocolata, napolitane urcat in taxi spre Amurgului.
Ii luam interviu doamnei, ne povesteste ca e foarte greu cu spitalul, dispensarul si medicamentele. N-au mediator sanitar, n-au medic de familie, n-are cine sa le prescrie medicamente. Nu mai vorbim de bani, slujba si alte conditii sociale care merg mana-n mana cu accesul la sistemul sanitar.
Am mai fi vrut sa stam sa filmam, dar domnul Edi ne-a spus sa mai venim maine, este suficient pentru astazi. Si maine cand venim sa le aducem si ceva de mancare, dar nu cartofi, fructe, legume, niste carne pentru fripturi, niste ulei, treburi serioase. Dupa care vine intrebarea domnului Edi: nu stiti si dumneavoastra un voluntariat pentru mine, asa, in tarile nordice? Ca mie accolo imi place.
Sunat domnul Edi seara, programat cand sa ne intalnim dupa ora 12, ca atunci se trezesc ei. Sunat a doua zi din nou. De data asta nu mai raspundea la telefon. Incercat o ora dupa care am stat noi si ne-am gandit si-am zis sa mergem fara domnul Edi, cu niste fructe pentru copii si hotarati sa stam in cartier toata ziua si sa filmam. Subiectul nostru vazandu-ne singuri s-a razgandit si n-a mai vrut sa fie filmata. In cateva minute primim un telefon de la domnul Edi care ne spune: "Ce domne cu pufuleti veniti voi la copii? Niste carnati, niste fripturi, nu prostii d-astea!" Renuntam, asta e. Gasim alt subiect.
"Auziti, eu nu primesc nimic pentru materialul acesta? Pentru ca am drepturi de autor"
O mediatoare sanitara din sector 6, care se ocupa de problemele de sanatate ale romilor din Giulesti este de acord sa vorbeasca cu noi. Stabilim la telefon cu doamna Florina Busuioc ora la care trebuie sa ne intalnim si ne invita la dansa acasa.
Trece jumatate de ora, dupa care ma suna inapoi si-mi spune: "Auziti, eu nu primesc nimic pentru materialul acesta? Pentru ca am drepturi de autor asupra lui." Incerc sa-i explic: drepturi de autor are cel care realizeaza materialul, este imposibil sa fii platit daca vorbesti cu un reporter despre problemele pe care le intampini in meseria ta si nu vad de ce ar cere cineva bani pentru asta.
"Dar cum ne poate ajuta si pe noi Universitatea asta? Ce ne poate da daca va lasam sa vorbiti cu tiganii nostri?"
Renuntam si la doamna Busuioc si ne gandim sa luam legatura cu cineva de la Partida Romilor si sa vedem ce putem face. Eram in a doua zi de filmare si noua ne picase subiectul, mai aveam o zi si jumatate sa gasim ceva. Vorbim cu un domn Nicolescu care spune ca ne putem intalni dupa amiaza, vine el la sediul nostru, sa vedem ce putem face.
Ne intalnim la ora 16 la Centrul pentru Jurnalism Independent si incep intrebarile. Pentru ce facem noi materialul asta? Ce incercam sa aratam? Stim noi cat de greu este sa intram in comunitate? Ca nu putem merge asa de capul nostru. Avem nevoie de aprobarea domnului deputat.(?)
Cand a auzit ca este implicata si University of Miami in povestea asta, domnul Nicolescu imi spune: " auziti, dar cum ne poate ajuta si pe noi Universitatea asta? Ce ne poate da daca va lasam sa vorbiti cu tiganii nostri?" Ii explicam ca nu e posibil sa primesca nimic, ii explicam de ce e bine sa se scrie despre problemele pe care comunitatea roma le intampina, si imi spune ca ne va suna a doua zi sa vedem daca o sa avem voie sa intram in comunitate. Evident n-a mai sunat.
Constatarile unei saptamani in mijlocul comunitatilor rome au fost triste
Am aflat la sfarsitul unei saptamani in mijlocul comunitatilor de romi despre foarte multe probleme pe care as fi vrut sa le relatez, dar subiectii au refuzat sa faca asta, motivand ca nu sunt platiti. Nu pot sa explic frustrarea care te cuprinde cand vrei sa ajuti comunitatea despre care scrii si ea refuza acest lucru.
Materialul pe care am reusit sa-l filmam, a fost posibil cu ajutorul unui coleg de presa care are foarte bune legaturi in comunitate.
Nu vreau sa stiu cum se simt jurnalistii straini care vin in Romania in cautare de senzational si reusesc sa-l obtina contracost. Nu vreau sa stiu cat de usor le este jurnalistilor care ofera bani surselor sa spuna niste vorbe care ulterior sunt folosite in campanii de imagine impotriva Romaniei.
Ma hotarasem sa nu scriu acest material pentru ca sunt deja mult prea multe probleme cu care se confrunta comunitatea roma, in mare parte din vina lor. Dar cand am vazut ieriinterviul cu secretarul de stat francez pentru afaceri europene, Pierre Lellouche, nu m-am putut abtine.
Sunt de acord cu oficialul francez Lellouche care spune ca nu Franta trebuie sa ii integreze pe romii romani. Ei trebuie mai intai sa se integreze si sa nu mai foloseasca discriminarea ca arma de intimidare. Nu mai vreau ca problemele romilor sa mai fie si problemele mele oriunde ma duc in lume. Sau ca problemele mele sa fie cauzate de problemele romilor mei. Din "Da' mie ce-mi iese?" asta de pe buzele lor, comunitatea roma nu are decat de pierdut si se auto-discrimineaza inutil.
6
1
