Pavilionul Romaniei la expozitia Mondiala de la Shanghai este finalizat. El reprezinta un mar verde, poarta numele Greenopolis si reprezinta un oras ecologic, o viata sanatoasa si o dezvoltare sustenabila. Costul de contructie si amenajare a pavilionului a fost de 2,5 milioane de euro. Ministrul de externe Teodor Baconschi a spus, intr-o conferinta de presa, ca spera ca nici New York-ul, nici compania Apple, care sunt ambele simbolizate printr-un mar, sa nu fie geloase pe marul verde romanesc.

Seful diplomatiei romane a subliniat importanta expozitiei mondiale care va avea loc la Shanghai, in China si va fi inaugurata in 1 mai, comparand acest eveniment cu Jocurile Olimpice din sport. El este, potrivit ministrului, " o ocazie de a consolida brandul unei tari, de a proiecta international capacitatiler sale interne si nivelul sau de dezvoltare".

MAE anticipeaza ca in cele 6 luni de expozitie pavilionul sa aiba 7 milioane de vizitatori. In plus, prezenta Romaniei la expozitie se vrea si un mesaj adresat partenerilor chinezi. "Avem cu partenerii nostri chinezi o relatie veche, buna, in continua crestere si am vrea sa le spunem ca dorim sa dezvoltam intr-un ritm mult mai accelerat toate formele de business cu China. Ne intereseaza sa avem mai multe companii chineze pe piata romaneasca, o implicare mult mai puternica a specialistilor si capitalului chinez in proiecte de infrastructura, ne dorim mai multi turisti din China si bineinteles mai multi studenti din China", a spus ministrul de externe.

La randul sau, Ferdinand Nagy, coordonatorul participarii Romaniei la Expo Shanghai 2010, a aratat ca pavilionul este acum terminat,urmand ca echipa Romaniei sa plece saptamana viitoare la Shanghai.

Pavilionul are 2000 de metri patrati si are forma unui mar verde si a unei felii decopate din ea si ideea a concurat cu alte 42 de proiecte depuse la bursa de idei. Alegerea acestui concept a pornit si de la ideea ca pavilionul va fi in sine un exponat. Costul construirii si amenajarii pavilionului a fost de 2,5 milioane de euro, cel mai mic dintre toate pavilioanele nationale. Doar cel al Islandei a fost mai ieftin, 2 milioane de euro, insa suprafata de e patru ori mai mica, adicaa de doar 500 de metri patrati. Prin comparatie, Cehia, cu un pavilion de aceleasi dimensiuni, a cheltuit 27,6 milioane de dolari.

Bugetul participarii Romaniei la Expo Shanghai 2010 a fost un buget multianual, de 27 milioane de lei pentru 2009 si 2010.

Ziua Romaniei va fi in 29 iulie si va participa la ea si presedintele Traian Basescu. In timpul acestei zile va fi organizat un forum de afaceri, in urma caruia MAE spera in materializarea catorva contracte. Din punct de vedere artistic, ziua se va incheia cu un concert intr-o sala de 2500 de locuri, iar artistii care vor concerta sunt Orchestra Nationala Radio, Corup de Copii radio, Grigore Lese si Damian Draghici.

In cadrul pavilionului este amenajat si un restaurant cu specific romanesc, unde vor avea loc si expozitii si degustari de vinuri si de produse traditionale.