Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Elena Udrea, are o slabiciune pentru indicatoare turistice. Potrivit unui anunt de participare de pe site-ul e-licitatie.ro, ministerul dezvoltarii este dispus sa cheltuiasca 847.675 de euro, fara TVA, pentru proiectarea, realizarea, instalarea si intretinerea indicatoarelor de orientare si informare pentru semnalizarea a maximum 1.215 obiective turistice. Anul trecut, Ministerul Turismului a mai demarat o licitatie pentru realizarea a 3.750 de indicatoare, in valoare de 498.750 euro, in vederea dezvoltarii sistemului informational pentru monumentele de patrimoniu mondial UNESCO.

Astfel, ministerul revine cu intentia de a realiza noi indicatoare turistice, suma fiind de data aceasta aproape dubla fata de cea oferita anul trecut.

Conform noului anunt, termenul limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 15 martie 2010. Printre conditiile pe care companiile participante la licitatie trebuie sa le indeplineasca este prezentarea unui contract de lucrari anterior finalizat ce reprezinta din punct de vedere valoric suma de minim 250.000 euro.

"Se solicita lista principalelor lucrari similare efectuate in ultimii 5 ani, continand valori, perioade, beneficiari, indiferent daca acestia din urma sunt autoritati contractante sau clienti privati si prezentarea unui contract de lucrari anterior finalizat ce reprezinta din punct de vedere valoric suma de minim 250.000 Euro, echivalent a aproximativ 1.075.000 Lei sau prezentarea a trei contracte anterioare finalizatea caror suma cumulata sa fie de minim 420.000 Euro, echivalent a aproximativ 1.806.000 Lei", se arata in anuntul de pe e-licitatie.ro.

De asemenea, cifra medie anuala de afaceri pe ultimi 3 ani trebuie sa fie egala sau mai mare de 1.000.000 euro, echivalent a aproximativ 4.300.000 lei.

Garantia de participare este in valoare de 16.950 euro, valabila 90 de zile de la data deschiderii ofertelor, iar garantia de buna executie va fi in cuantum de 10% din valoarea contractului fara TVA.