Se implinesc azi 20 de ani de la rasturnarea regimului comunist. Aveam atunci 14 ani (impliniti), dar parca nu erau 14, ci mult mai multi. Pentru ca a fost o copilarie anormala, cu probleme: caloriferele reci acasa si la scoala, facut teme la lumina lumanarilor, cozi de ore intregi in frig pentru un kilogram de carne. Drumuri la tara, la bunici, in trenuri neincalzite si carat la intoarcere sacose pline cu faina, oua, fructe, carne. Popaganda la TV, propaganda la scoala, frica de vecini ca aveam video si ca ascultam Europa Libera, scrie Emil Stoica pe blogul Jeopardy.
Ceausescu a fost impuscat la 3 zile dupa aceea. Meritat. Stiu, a fost o farsa de proces. Un proces care a durat 1 ora, dar care ar fi putut dura doar 7 minute si cu o decizie corecta de genocid daca procurorii puteau sa prezinte ca dovada cel putin inregistrarea teleconferintei din 17 decembrie 1989.
Romanii au avut curajul sa isi apere drepturile. Au iesit in strada. Si, din pacate, mai mult de 1000 de oameni au murit. Au murit pentru ca nu le-a fost teama.
Nu ne-a fost teama atunci, nu ne-a fost teama nici in urmatorii 20 de ani. Am avut lupte interne, de exemplu intre bucuresteni si mineri. Insa, in cele din urma, am avut si schimbare democratica de regim. In 1996. Apoi inca una in 2000, urmata de o alta in 2004. Iar intre 2004 si 2009 am vazut o democratie functionala: alegeri europene, suspendari de presedinte, alegeri prezidentiale exceptional de disputate, referendumuri pe teme politice.
Economic si social ne-am luat destinul in maini. Am trecut de la o economie si societate unde totul era planificat (este adevarat, destul de prost) de la nastere si pana la pensie la o societate unde educatia si priceperea fiecaruia dintre noi sunt mai importante. Am trecut catre o societate unde avem pensii private, unde munca are flexibilitate, atat geografic cat si in ceea ce priveste meseria pe care o alegem. Avem libertati pe care nici nu le-am fi visat in urma cu 20 de ani.
Nu trebuie sa ne uitam trecutul. Caci altfel nu am aprecia ce avem de facut azi: adica sa ne pretuim libertatile castigate: libertatea economica, libertatea de miscare, libertatea de expresie, etc. Aceste libertati sunt atat de pretioase incat multi le considera un dat. Nu este un dat, ci sunt libertati castigate prin sacrificiul nu numai a celor peste 1,000 de revolutionari morti in decembrie 1989, dar si prin sacrificiul direct sau tacut a milioane de oameni in perioada 1945 – 1989.
Sunt niste libertati atat de scumpe incat nu poti sa nu te revolti cand anumiti indivizi, la 20 de ani de la recastigarea acestora, incep sa le conditioneze. Nu poti sa nu te revolti cand vezi ca anumiti indivizi cer limitarea dreptului la vot, de exemplu. Si nici macar nu isi cer scuze.
Citeste continuarea si comenteaza peblogul Jeopardy
1
7
