Senatul american a aprobat marti planul de relansare economica propus de administratia Barack Obama, in valoare de 838 miliarde dolari, cu 61 de voturi pentru si 37 impotriva, anunta AFP.

Valoarea initiala a planului de 780 miliarde dolari a fost majorata la 838 miliarde, potrivit estimarii comisiei pentru buget a Congresului (CBO).

Textul adoptat marti este rezultatul unui compromis intre majoritatea democrata si trei senatori republicani moderati - Susan Collins, Arlen Specter si Olympia Snowe - care au acceptat sa voteze in favoarea planului de relansare.

Camera Reprezentantilor aprobase deja, la sfarsitul lunii ianuarie, un plan de relansare economica de 819 miliarde dolari, fara niciun vot din partea republicanilor.

Odata adoptat de Senat, cele doua camere trebuie sa se puna de acord asupra unui text de compromis, in cadrul unei conferinte bicamerale.

Textul final va trebui ulterior sa fie aprobat separat de fiecare camera inainte de a fi trimis spre promulgare presedintelui SUA, Barack Obama.

Democratii si presedintele vor sa definitiveze procedurile inainte de 16 februarie, pentru a evita vacantele parlamentare.

"Timpul alocat dezbaterii acestui proiect de lege a fost productiv, dar acum a luat sfarsit", a declarat seful majoritatii democrate, Harry Reid, cu putin timp inainte de vot.

Presedintele Barack Obama a calificat votul drept "o veste buna" dar a avertizat ca mai este mult de lucru pana la adoptarea definitiva a planului de salvare.