Romanii au preferat anul acesta sa isi petreaca minivacanta de Pasti in tara, la munte sau la mare. Potrivit Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, agentiile de turism au incasat aproape 18 milioane de euro pentru sejururile din aceasta perioada. Cele mai solicitate destinatii de vacanta au fost Valea Prahovei si litoralul, potrivit Rador.

Pentru sarbatorile pascale, romanii au fost interesati si de statiunile balneo-climaterice si de agroturism in zonele cu traditie, proportia de ocupare a locurilor de cazare disponibile fiind de 100%. Pentru 1 mai, se asteapta ca litoralul sa fie destinatia preferata.

Presedintele Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului Litoral, Corina Marin, a declarat ca se asteapta ca in minivacanta de 1 mai sa soseasca pe litoral intre 10 si 15 mii de turisti care vor plati intre 100 si 400 de lei de persoana pe zi, in functie de facilitatile hotelului si de categoria din care face parte.

Cei care vor alege sa mearga la mare in aceasta perioada vor avea parte de diverse surprize, numeroase concerte si concursuri organizate atat de autoritati, cat si de unii hotelieri. In plus, pe data de 1 mai, la Mangalia va avea loc deschiderea oficiala a sezonului estival si inaugurarea portului turistic Mangalia.