Deși are una dintre cele mai mici diferențe de remunerație între femei și bărbați (4,5%), România e la coada clasamentului european când vine vorba de rata de ocupare, defalcată pe gen. Altfel spus, numărul româncelor care nu lucrează este mult mai mare decât cel al bărbaților în aceeași situație sau decât media europeană.

Femeie lucrând la calculator într-un birouFoto: Hugo Gonçalves / Panthermedia / Profimedia

În 2022, România s-a clasat pe poziția a treia în cadrul Uniunii Europene privind discrepanța ratei de ocupare între genuri în rândul populației active. 54% dintre femei lucrau, față de 71%, cât era procentul bărbaților.

Doar în Grecia și Italia, procentul femeilor care nu lucrează e mai mare decât la noi.

Mai mult: în ultimii ani, numărul femeilor active pe piața muncii a scăzut în România, contrar tendințelor europene.

Astfel de diferențe pot fi explicate de tot felul de obstacole culturale și sistemice din societate, care nu le permit încă femeilor un acces egal real la piața forței de muncă în România. De la stereotipurile de gen privind rolul femeii în familie, la lipsa politicilor de sprijin pentru armonizarea vieții profesionale cu cea personală (creșe, grădinițe etc.), și accesul restricționat la educație și formare profesională nediscriminatorie.

La toate acestea se adaugă și problemele de care se lovesc femeile care lucrează, dar care au fost în concediu de îngrijire a copilului, după cum o arată această analiză Panorama.

La polul opus, Lituania și Finlanda sunt „premiante” în topul UE privind participarea pe piața muncii a femeilor și a bărbaților și se apropie de o egalitate deplină.

Citește mai mult pe Panorama.ro