Tehnologiile imersive fac deja parte din viața noastră. Realitatea augmentată (AR) și virtuală (VR) fac parte din realitățile de astăzi. Sunt folosite în diferite industrii și au depășit sfera jocurilor video și a divertismentului. Ce înseamnă asta pentru noi și societatea noastră?

Dinesh PunniFoto: Social Innovation Solutions

”Cred că tehnologiile imersive (AR/VR) vor modela societatea în care trăim așa cum internetul și rețelele de socializare au modelat viața de care ne bucurăm astăzi. Vor exista multe aspecte pozitive și oportunități cu cât tehnologiile acestea se vor răspândi în lume, dar vor aduce și vulnerabilități”, spune Dinesh Punni, menționând că riscurile pe care le aduc tehnologiile imersive se referă, în special, la dependența de realitățile virtuale. Omenirea se află într-un moment crucial: ne aflăm într-un punct precis pe linia timpului când trebuie să creăm direcția cu principii sustenabile pentru modul de utilizare a unei tehnologii care ni se așează în față, crede Punni, o tehnologie pe care deja o folosim și la care nu ne mai putem uita ca făcând parte dintr-un viitor îndepărtat.

Specialist în XR, Metaverse, Mixed Reality, Virtual Reality și Augmented Reality, Dinesh Punni este parte din revoluția tehnologică care va modela viitorul educației. Dinesh este unul din zecile de speakers ce vin în România în 20 mai la Teatrul Național București la cea mai mare conferintă internațională despre viitor – Future Summit. Prin platforma sa, Immersive Insiders, Punni predă codarea și proiectarea tehnologiilor imersive, iar o parte importantă a activității sale constă în ghidarea businessurilor din acest domeniu cu sfaturi de specialitate.

Primele căști de realitate augmentată au fost create în 1968 de Ivan Sutherland, un prototip extrem de voluminous și a cărui greutate ar fi putut ucide un om. Astăzi însă există variante simplificate, precum ochelarii lansați de Nreal sau prototipurile de ochelari cu tehnologie AR de la Intel ce pot fi purtați în buzunar. Dinesh Punni crede că tehnologia imersivă (AR/VR) ne va modela viitorul într-un timp foarte scurt și va revoluționa industriile și modul în care facem business astăzi - este convins ca metaversul va schimba sistemul de educație pentru totdeauna. Acesta este și tema despre în cadrul Future Summit.

Ce aduc tehnologiile AR și VR pentru business? Și ce beneficii oferă viitorul realităților imersive?

Medicina, industria autovehiculelor, industria modei, sesiuni de training și educație în companii, decorațiuni de interior care să simuleze clienților mobila nouă pentru redecorarea apartamentului, sunt doar câteva exemple pentru care ”tehnologiile imersive oferă un set infinit de beneficii pe care niciun alt mediu nu le poate avea, de exemplu să te facă să te simți prezent.”, spune Dinesh Punni. ”Te poți transpune virtual în interiorul corpului uman pentru a-l studia în loc de abordarea clasică prin care citești din cărți despre acesta”. În plus, tehnologia de acest tip aduce infinite beneficii și în domeniul afacerilor, deoarece ”face inter-colaborarea unui business mult mai eficientă și mai bună. Poți virtualiza întâlnirea și te poți întâlni cu orice persoană din întreaga lume în acest spațiu virtual, dar să te simți totodată ca într-o întâlnire în care tu și persoana respectivă sunteți față în față. ”Acest lucru nu numai că economisește o mulțime de bani și reduce timpul și resursele consumate pe drum, avion, cazare, etc, dar ajută și la salvarea planetei.”, spune Dinesh Punni enumerându-le ca beneficii palpabile pentru un viitor mai sustenabil atunci când vorbim de business și eficiență.

Aproape orice industrie are nevoie de tehnologiile imersive: să creezi un model nou de mașină, o strategie de urbanism sau o viitoare prezentare de modă, toate pot beneficia de AR și VR, pentru că oferă posibilitatea de a face pre-testarea în realitate virtuală. Se elimină timpul investit și costurile tradiționale puse în dezvoltarea de produse noi și a prototipurilor, oferind astfel predictibilitate și adaptabilitate la schimbări în timp real.

Inovațiile în AR și VR vor remodela experiența digitală, iar consumatorii vor putea accesa tărâmuri digitale mult mai ușor. Magic Leap și Niantic (SUA), plus Huawei (China), sunt jucători cheie care dezvoltă aceste lumi virtuale.

Experiențele de acest tip pot fi folosite în viitor în multe ramuri, spune Dinesh, de la automobile la terapie medicală, având în vedere că deja se folosesc simulatoare cu ajutorul VR pentru a ajuta pacienții să se recupereze în urma unui atac cerebral. În locul exercițiilor prin ”terapia oglinzii”, folosirea căștilor VR aduce rezultate mult mai rapide, prin corelarea acestor căști cu senzori de urmărire a mâinilor și a ochilor și un algoritm de învățare automată.

Care sunt posibilitățile și oportunitățile pe care le vor aduc aceste tehnologii în viața de zi cu zi?

”Tehnologiile imersive vor crea milioane de noi locuri de muncă în următorii ani, iar oportunitățile sunt nesfârșite, deoarece XR poate fi aplicat oriunde. Un anumit caz de utilizare pe care sunt încrezător să fac o predicție ca fiind o direcție ce va căpăta o mare amploare este terapia, precum tratarea fobiilor, anxietatea, tulburarea de stres post-traumatic (PTSD) și multe altele. XR ne poate ajuta să integrăm tehnologiile în viața noastră pentru a face sarcinile de zi cu zi precum condusul, munca și comunicarea mai ușoare și mai sigure.” Cercetatorii analizează rezultatele date de tehnologiile imersive pentru tratarea diferitelor tulburări psihice și de comportament. Dependența, depresia, fobiile precum frica de zbor sau de înălțime, claustrophobia, frica de păienjeni sau alte insecte, anxietatea, stresul, acestea sunt afecțiuni ce ar putea fi tratate cu success prin intermediul realității virtuale.

Future Summit 2022 aduce împreună în cele 3 zile de eveniment în perioada 20-22 mai peste 300 de lideri de business, inventatori, oameni de știință și inovatori din 15 țări în conversații despre viitorul muncii și al educației, impactul tehnologiilor AI, automatizare și 6G, viitorul orașelor sau Metaverse-ului. Experți internaționali în descentralizare, AI sau energie și unii dintre cei mai cunoscuți futurologi internaționali vor încerca, alături de lideri de business & antreprenori români să descopere cele mai importante trenduri și forțe ce transformă următorii ani.

100% din veniturile generate de vânzarea biletelor online și offline vor fi donate către susținerea muncii umanitare și educaționale a Teach for Ukraine, reprezentată la FS22 de Oksana Matiiash, CEO.

Future Summit 2022 este organizat de Social Innovation Solutions, susținut de Raiffeisen Bank și eMAG, în colaborare cu KANE Restaurant și în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, Romanian Business Leaders, Confederația Patronală Concordia și The Entrepreneurship Academy, AVE, ARCEN, ROTSA, Techcelerator sau Cluj Hub.

Social Innovation Solutions (SIS)

SIS este o organizație ce oferă consultanță și facilitarea conversațiilor strategice pentru ONG-uri și corporații în sustenabilitate, foresight și impact social. SIS dezvoltă programe educaționale și incubatoare în CEE ca Future Makers, Social Impact Award, Transformator și Switch, precum și platformele de conversații despre viitor Future Summit, Future Talks și Sustainable Futures.