Curtea Constituţională a României ar putea anunţa termenul la care urmează să fie dezbătută sesizarea premierului Florin Cîţu cu privire la existenţa unui conflict juridic dintre Parlament şi Guvern pe tema moţiunii de cenzură a USR PLUS şi AUR, după ce părţile implicate au primit termen până miercuri să transmită punctele de vedere, transmite Agerpres.

Curtea Constitutionala a RomanieiFoto: ccr.ro

Prim-ministrul a depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern în care se invocă o conduită "neconstituţională, deopotrivă neloială şi abuzivă, faţă de autoritatea executivă", întrucât moţiunea de cenzură a fost iniţiată, depusă şi comunicată cu "încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale articolului 113 alineat (2) din Constituţie".

Anunțul CCR urmează să vină în contextul în care PNL, PSD și UDMR continuă demersul de blocare al moțiunii de cenzură, lupta fiind dată la Curtea Constituțională.

PNL, PSD și UDMR au reușit să impună, marți, în conducerea Parlamentului, un punct de vedere care contestă procedurile de depunere și citirea moțiunii de cenzură, încălcând din nou regulile și realizând un nou precedent în cutuma legislativului.

Pentru a bloca dezbaterea și votul moțiunii de cenzură, premierul Florin Cîțu a sesizat săptămâna trecută CCR pe motiv că există un conflict de natură constituțională între Parlament și Guvern.

Judecătorii CCR au luat act de sesizarea Guvernului și au solicitat un punct de vedere până pe 15 septembrie ale ambelor părți implicate.

În acest context, la comisia de constituționalitate a Senatului a redactat marți un punct de vedere care a fost adoptat de către Biroul Permanent al Senatului care precizează că moțiunea de cenzură "a fost iniţiată şi depusă cu nerespectarea dispoziţiilor constituţionale ale art.113 alin.(2) din Constituţia României şi, în consecinţă, solicită Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, şi să admită sesizarea formulată de prim-ministrul României".

Cu alte cuvinte, punctul de vedere pe care îl transmite Parlamentul este unul care îi dă dreptate Guvernului. Surse parlamentare au explicat pentru HotNews.ro că social-democrații au fost cei care i-au sfătuit și direcționat pe liberali să redacteze prin comisia de constituționalitate, punctul de vedere și să-l trimită apoi spre Biroul Permanent spre aprobare.