Medicul Cătălin Denciu de la Spitalul din Piatra Neamţ care a intrat în flăcări pentru a-i salva pe pacienții prinși în incendiul din secția ATI a fost declarat eroul anului 2020 în Belgia. Anunțul a fost făcut de directorul regional al Biroului pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Hans Kluge, decorat miercuri la Cotroceni.

Catalin Denciu la recuperare in BelgiaFoto: beldefnews

„Sunt foarte bucuros că ţara mea natală, Belgia, a recunoscut meritele unui medic român din Piatra Neamţ, Cătălin Denciu, declarându-l eroul anului 2020", a spus oficialul OMS.

La sfârşitul anului trecut, medicul Cătălin Denciu a fost rănit în incendiul care a cuprins secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, în timp ce încerca să salveze mai mulţi pacienţi.

Medicul a suferit arsuri şi a fost transferat la un spital din Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. În incendiu au fost rănite uşor şi două asistente şi un alt medic din cadrul secţiei de ATI. Zece pacienţi cu COVID-19 au decedat în incendiu.