Secția pentru judecători din Consiliul Superior al Magistraturii reacționează după declarațiile ministrului Justiției Cătălin Predoiu legate de sumele cheltuite de minister pentru plata chiriei, diurnei sau pentru drepturi salariale câștigate de magistrați în instanță. Judecătorii din CSM denunță "un adevărat atentat la independența justiției" și "o campanie concertată derulată împotriva judecătorilor de către celelalte două puteri, legislativă şi executivă". Ei califică drept "nejustificate și regretabile" declarațiile lui Predoiu.

Sediul CSMFoto: Agerpres

Într-un comunicat de presă transmis miercuri, judecătorii din CSM susțin că în ultima perioadă are loc "o adevărată campanie concertată" împotriva judecătorilor derulată de către celelalte două puteri, legislativă şi executivă, și legată de veniturile acestora, respectiv pensii, salarii şi alte drepturi bănești. Secția pentru judecători din CSM spune că veniturile judecătorilor decurg din lege şi reprezintă "reflectarea corectă a rolului pe care îl îndeplinesc într-o societate democratică prin raportare atât la îndatoririle şi restricțiile impuse acestora de-a lungul întregii cariere, cât şi la importanța activității desfășurate pentru echilibrul puterilor în stat şi respectarea drepturilor şi libertăților tuturor cetățenilor".

Sumele de bani reprezentând restanțe salariale cuvenite judecătorilor sunt consecința directă a sancționării prin hotărâri judecătorești definitive a încălcărilor repetate ale legislației în domeniul salarizării de către Ministrul Justiţiei - în calitate de ordonator principal de credite - şi a eșalonărilor pe perioade foarte mari de timp a plății acestora, mai susțin judecătorii din CSM.

"În condițiile în care problemele grave de personal şi de infrastructură cu care se confruntă instanțele de la toate gradele de jurisdicție din țară sunt constant ignorate de către cei care au atât obligația, cât şi mijloacele de a le rezolva, considerăm că atacul la adresa judecătorilor este lipsit de orice substanță şi are ca unic scop antagonizarea societății faţă de aceştia. Acest lucru reprezintă un adevărat atentat la independența justiției.

În aceste circumstanțe, Secția reține că declarațiile ministrului Justiției din data de 18.02.2020, formulate cu ocazia audierilor derulate în cadrul comisiilor reunite de specialitate ale Parlamentului, sunt nejustificate și regretabile", mai spun judecătorii CSM.

Ei cer atât ministrului Justiției, cât și Parlamentului și Guvernului "prudență și reținere în discursul public la adresa corpului profesional al judecătorilor și intensificarea eforturilor în sensul identificării soluțiilor ce se impun pentru rezolvarea problemelor reale care afectează sistemul de justiție şi în mod direct pe toți justițiabilii".

Ministerul Justiției trebuie să plătească în perioada 2020-2024 aproximativ 390 de milioane de euro pentru drepturi salariale ale magistraților care și-au recuperat în instanță sporuri, de exemplu, în timp ce în ultimii patru ani s-au plătit în acest sens aproximativ 200 de milioane de euro, a declarat ministrul desemnat al Justiției, Cătălin Predoiu, marți, la audierile din comisia parlamentară.

Predoiu a vorbit despre "perfecta dezordine în sistemul salarial din justiție", spunând că guvernele au pierdut treptat din mână politica salarială în domeniul justiției. El a afirmat că legi necorelate și prost scrise în domeniul salarial au deschis calea acțiunilor în instanță pentru recuperarea unor sporuri, dobânzi sau penalizări, iar hotărârile instanțelor în acest sens "s-au rulat precum un bulgăre de zăpadă care a devenit uriaș, în ciuda intervențiilor legislative de eșalonare".

Potrivit lui Predoiu, pentru plata acestor drepturi obținute în instanță s-au alocat următoarele sume:

  • în 2015 - aproximativ 11 milioane de euro
  • în 2016 - 18,3 milioane de euro
  • 2017 - 63 de milioane de euro
  • 2018 - 38 de milioane de euro
  • în 2019 - 65 de milioane de euro.

El a precizat că, pe baza datelor pe care le are Ministerul Justiției de la instituțiile pentru care este ordonator principal de credite, se estimează că pentru perioada 2020-2024 se vor plăti aproximativ 390,2 milioane de euro pentru drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

O altă cheltuială semnificativă în domeniul Justiției este cea pentru diurne, transport și chirii. În 2019, Ministerul Justiției, Ministerul Public și instanța supremă au alocat și au cheltuit împreună 45 de milioane de euro pentru aceste drepturi ale magistraților, a afirmat Predoiu, precizând că în această sumă nu sunt incluse și cheltuielile Consiliului Superior al Magistraturii.

CITEȘTE ȘI:Cât au primit șefii CSM și ai instanței supreme din drepturi câștigate în instanță sau pentru diurnă și chirie