Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are banii necesari pentru realizarea celor 134 de kilometri de autostradă care sunt în lucru în prezent, însă este nevoie de "mobilitate şi seriozitate", susține ministrul Transporturilor, Lucian Bode. Asociația Pro Infrastructura a avertizat marți că mai multe mari proiecte de infrastructură rutieră aflate în lucru - printre care Autostrada de Centură a Bacăului, Autostrada A10 Sebeș - Turda, drumul expres Craiova - Pitești sau Podul peste Dunăre de la Brăila - au alocări bugetare insuficiente pentru 2020.

Santier autostradaFoto: Captura Facebook

"Avem 12,1 miliarde de lei bani alocaţi, cu 70% mai mult faţă de 2018, spre exemplu, prin legea bugetului. Pe fonduri europene, am avut anul trecut 5,9 miliarde de lei alocaţi, am executat 4,2 miliarde, iar în acest an avem 6,4 miliarde, adică 1,3 miliarde de euro. Dacă ar fi să finalizăm cei 134 de kilometri care sunt în diferite stadii de execuţie, ne vor rămâne bani. Deci este falsă ideea că nu avem bani sau nu sunt alocări suficiente", a spus, la Digi 24, ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.

El a susținut că au fost alocate "sume echilibrate" pe fiecare obiectiv, dar, conform legii, dacă pe un anumit tronson există stadiul fizic mai mare decât alocările prin buget, există posibilitatea ca anumite sume de bani să fie mutate de la un obiectiv unde stadiul fizic este mai redus.

"Eu vorbesc strict de bugetul CNAIR pe componenta de autostrăzi şi drumuri naţionale. Pentru drumuri naţionale am avut 1,6 miliarde anul trecut pentru asfaltări, plombări, reparaţii şi anul acesta estimăm că vom depăşi această valoare. Deci bani sunt, doar (este nevoie de - n.r.) mobilizare, seriozitate, o relaţie corectă între beneficiar, antreprenorul general şi subcontractori, dacă ei sunt plătiţi, atunci există şi stadiul fizic în teren", a mai susținut Bode.

Mai multe mari proiecte de infrastructură rutieră aflate în lucru - printre care Autostrada de Centură a Bacăului, Autostrada A10 Sebeș - Turda, drumul expres Craiova - Pitești sau Podul peste Dunăre de la Brăila - au alocări bugetare pe 2020 insuficiente, atrage atenția Asociația Pro Infrastructura. "Deși, declarativ, vor fi prioritizate principalele investiții pe fonduri europene aflate în derulare, lucrurile nu par să stea așa”, susține ONG-ul.

Potrivit asociației, un alt proiect drastic subfinanțat este Autostrada Sebeș-Turda.