Trei angajați ai serviciului de urgență au murit după ce elicopterul cu care se deplasau pentru o misiune de salvare în sudul Franței, unde inundațiile au făcut două victime, s-a prăbușit în apropiere de Marsilia, relatează Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

Elicopterul de salvare EC145 a pierdut contactul radio și pe radar cu controlorii în timp ce se îndreptau spre comuna Le Luc din departamentul Var din sud-estul Franței.

Corpurile celor trei ocupanți ai elicopterului au fost găsite la 00.30 GMT, a declarat ministrul de Interne.

Coasta Mediteranei franceze a fost lovită de ploi puternice săptămâna trecută care au dus la inundații și întreruperea transportului.

Ministrul francez de Interne, Christophe Castaner, a trasat o paralelă între cei trei angajați cu cei 13 soldați francezi uciși săptămâna trecută în Mali în timp ce luptau cu militanții islamiști care sunt omagiați luni la Paris.

”În timp ce Franța se pregătește să deplângă 13 dintre soldații săi care au murit servindu-și națiunea, țara noastră pierde trei eroi de zi cu zi care și-au dat viețile pentru a proteja cetățenii Franței”, a spus Castaner.

Oficialii locali au relatat de asemenea moartea a două persoane care au fost luate de inundații.