Ministrul de Interne, Marcel Vela, și prefectul de Arad, Florentina Horgea, aflată în concediu medical la primul tur al alegerilor prezidențiale, au avut un schimb de replici joi, în videoconferință. Vela le-a spus prefecților că speră ca la al doilea tur al alegerilor să fie toți pe baricade și să fie demni, să nu se mai întâmple ca la Arad. În replică, prefectul de Arad l-a acuzat că împroașcă județul cu noroi. "Eu doar am constatat că virușii din Arad atacă într-un mod ciudat, doar conducerea Prefecturii, și era doar o viroză", a replicat ministrul.

HotNews.roFoto: Hotnews

(Începând cu minutul 19)

La videoconferința cu prefecții, Marcel Vela le-a spus acestora că se bazează pe ei pentru organizarea în bune condiții a alegerilor.

"Sper să nu mai avem situații premergătoare turului 2, așa cum am avut situații neplăcute înaintea primul tur al alegerilor, pentru că demnitar la nivel de județ vine un pic și de la demnitate și nu doresc în niciun județ să se întâmple ce s-a întâmplat în Arad, adică să se depună armele și să se fugă din linia frontului pentru că cei care fac infracțiuni sau contravenții nu iau pauză și atunci trebuie să gărim resurse ca să stăm cu toții pe baricade. Să fim demni, să ne implicăm maxim", a spus ministrul de Interne.

Prefectul i-a spus ministrului să nu mai arunce cu noroi în județ.

"V-aș ruga, dacă se poate, domnule ministru, să nu mai aruncați cu noroi în Arad. Dacă dvs considerați că a te îmbolnavi înseamnă un act de nedemnitate, vă rog frumos să va adresați direct mie sau la domnul subprefect, nu la întreaga echipă care a muncit aici în Arad. Chiar și eu, în concediul medical, am ținut legătura cu colegii și cu toate structurile pentru a nu fi niciun fel de problemă”, i-a spus prefectul ministrului, în videoconferință.

Ministrul Marcel Vela a replicat și a spus că prefectul "a depășit cadrul, legat de cuvântul noroi”.

"Cred că ați depășit puțin cadrul legat de acel cuvânt noroi. Doar am constatat că virușii din Arad atacă într-un mod ciudat doar conducerea Prefecturii și era doar o viroză. Unde au fost prefecți bolnavi cu adevărat chiar am transmis presei că nu e cazul să fie menționați pentru că sunt în concediu medical cauzat de boli serioase. Viroza nu implică părăsirea locului de muncă (...) Am vorbit cu alți prefecți răciți cobză, care au stat pe baricade. Așa că nu era noroi, era o grijă față de dumneavoastră și dacă nu ați găsit cel mai bun remediu, cel mai bun tratament, noi am avut disponibilitatea să vă trimitem specialiști din București sau de la Policlinica din Oradea. Era o grijă față de dvs. Așa cum, acum, din respect, nu am început cu județul Arad, ați văzut, ci am început cu județul Alba, ci cu dvs, pentru a vă arăta respectul și bucuria că ați revenit la muncă", a mai spus Vela.

În 7 noiembrie, cu trei zile înaintea primul tur al alegerilor prezidențiale, ministrul de Interne, Marcel Vela, proaspăt instalat, spunea că va trimite medici la Arad, comentând ironic că poate că prefectul și subprefectul au primit medicamentație greșită. Cei doi tocmai intraseră în concediu medical.