​Ministrul Economiei Virgil Popescu a anunțat reluarea plăților din programul Start Up Nation după apariția rectificării bugetare, transmite Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Programul Start Up Nation nu este finanțat în acest an, ministrul Radu Oprea a solicitat înaintea rectificării din august să i se taie 100 de milioane de lei credite bugetare iar ministrul Teodorovici a tăiat cele 235 de milioane de lei necesare plăților din program”, a precizat ministrul, la Antena 3.

Virgil Popescu spune că antreprenorii care au programe în derulare sună la minister, „oamenii sunt disperați pentru că au luat credite bancare și nu știu dacă li se vor plăti. Ieri am avut discuții la Ministerul de Finanțe și am solicitat banii necesari plăților pentru StartUp Nation”, a spus Popescu.

Popescu a precizat că rectificarea bugetară va fi finalizată până la sfârșitul acesti luni.