Liderul cecen Ramzan Kadîrov a anunțat duminică faptul că și-a numit fiul adolescent administrator la Universitatea pentru Forțe Speciale din Rusia, care poartă numele președintelui Vladimir Putin, potrivit Reuters.

Adam Kadirov, unul dintre fiii lui Ramzan KadirovFoto: Not supplied / WillWest News / Profimedia

Adam Kadîrov, care a împlinit 16 ani în noiembrie, a fost desemnat anul trecut drept principala gardă de corp a tatălui său și observator într-un nou batalion care face parte din forțele Ministerului rus al Apărării.

„El cunoaște îndeaproape activitățile faimoasei universități, așa că sunt convins că va face față perfect responsabilităților care i-au fost atribuite", a scris Kadîrov într-un mesaj postat pe aplicația Telegram.

El a adăugat că nominalizarea a venit în urma unei cereri din partea șefului universității, care se află în Gudermes, un oraș din Cecenia.

Instituția privată de învățământ din Rusia asigură pregătire profesională pentru unitățile speciale.

În septembrie, Kadîrov cel mic a fost văzut într-o înregistrare video postată pe rețelele de socializare de tatăl său lovind cu pumnii și picioarele un prizonier acuzat că a ars Coranul. Deținutul, Nikita Zhuravel, a fost condamnat între timp la trei ani și jumătate de închisoare.

Kadîrov a declarat că este mândru de băiat pentru că și-a apărat religia musulmană, dar incidentul cu bătaia a atras critici chiar și din partea adepților liniei dure pro-Kremlin.

Alții i-au adus fiului lui Kadîrov o ploaie de omagii și l-au numit „eroul Ceceniei.

Kadîrov se bucură de o largă libertate de manevră din partea lui Putin pentru a conduce Cecenia ca pe un fief personal, în schimbul asigurării stabilității regiunii, care a purtat două războaie separatiste cu Moscova după destrămarea Uniunii Sovietice.

Kadîrov conduce Cecenia, o republică federală a Rusiei, din 2007 și a trimis mii dintre luptătorii săi în Ucraina de la începutul invaziei rusești.